Baschet

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă.
Punctele sunt marcate prin aruncarea mingii (ochire) prin coș de sus; echipa care acumulează mai multe puncte la sfârșitul jocului câștigă. Mingea poate fi făcută să înainteze pe teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri. Actele fizice nesportive (fault (sport)) sunt penalizate și există restricții asupra modului în care este folosită mingea (încălcări).
De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat tehnicile obișnuite de ochire, pasare și driblare, dar și de poziționare a jucătorilor, precum și structurile ofensive și defensive. De obicei, jucătorii cei mai înalți vor ocupa centrul sau una dintre cele două poziții de înaintare, iar jucătorii mai mici de statură sau cei care au viteză și cele mai bune abilități de mânuire a mingii, vor ocupa poziția de pază. În timp ce baschetul competițional are niște reguli bine stabilite, numeroase variante de baschet s-au dezvoltat pentru jocurile ocazionale. În anumite țări, baschetul este un sport popular, cu mulți spectatori.
Istoric

Vechile populații incașe, maya și aztece practicau un joc în care mingea era aruncată într-un inel de piatră, suspendat orizontal pe un zid. Băștinașii din Florida aveau o țintă formată dintr-un coș de nuiele iar indienii din America plasau un fel de coș în trunchiuri de copac.
În anul 1891, un tânăr asistent de la colegiul Springfield, din statul Massachusetts, SUA, pe numele său James A. Naismith, încercând să facă mai variate lecțiile de educație fizică ale studenților, cu un conținut mai atractiv și mai dinamic, fără condiții materiale deosebite, a combinat unele reguli din jocul de fotbal cu 13 reguli noi și a înlocuit poarta cu un coș suspendat pe un perete. Astfel a luat naștere sportul căruia i s-a spus apoi basketball (basket = coș, ball = minge).
La început echipele erau alcătuite din câte 50 de jucători, apoi numărul s-a redus treptat pentru a se ajunge la echipe formate din 5 jucători pe teren. Jocul se răspândește în Europa, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904 (de la St. Louis). În 1932 se constituie Federația Internațională de Baschet Amator (F.I.B.A.) și din 1935 se dispută Campionatele Europene (la care a participat și țara noastră).
Regulament
Un joc de baschet are loc între două echipe a câte 5 jucători pe teren fiecare. Scopul fiecarei echipe este să introducă mingea în coșul adversarilor și să încerce să împiedice cealaltă echipa să înscrie. Echipa care înscrie cele mai multe puncte la terminarea timpului de joc va fi învingătoarea jocului respectiv. Mingea poate fi pasată, aruncată, lovită, rostogolită, driblată, în orice direcție.Deasemenea îl poți păcăli pe adversar.Pentru asta se folosesc fentele.
[modificare]
Terenul de joc
Dimensiunile terenului de baschet
Terenul de joc este o suprafață dreptunghiulară, plană și dură, liberă de orice obstacol. Dimensiunile terenului trebuie să fie de 28 m în lungime pe 15 m în lățime, acestea fiind măsurate de la marginea interioară a liniilor care delimitează terenul. Federațiile naționale au autoritatea să aprobe pentru competițiile naționale, terenurile de joc existente cu dimensiunile minime de 26 m lungime și 14 m lățime.
Terenul de joc va fi delimitat de linii. Toate liniile trebuie să fie trasate cu aceeași culoare (de preferință alb), să aibă o lățime de 5 cm și să fie clar vizibile. Aceste linii sunt: liniile de fund (pe lățimile terenului) și liniile laterale (pe lungimile terenului). Aceste linii nu fac parte din terenul de joc. Orice obstacol inclusiv scaunele din zona băncii echipelor trebuie să fie situate la cel puțin 2 m distanță de terenul de joc.
Linia de centru trebuie trasată, paralel cu liniile de fund, din punctele centrale ale fiecărei linii laterale. Ea va fi prelungită cu 15 cm în afara fiecărei linii de tușă. Cercul central trebuie trasat la centrul terenului și va avea o rază de 1,80 m măsurată de la marginea exterioară a circumferinței. Dacă suprafața cercului central este colorată, atunci culoarea va fi aceeași cu cea a zonelor de restricție. Semicercurile vor fi trasate pe terenul de joc având centrul la jumătatea liniilor de aruncări libere și o rază de 1,80 m măsurată de la marginea exterioară a liniilor care le delimitează.
Liniile de aruncări libere și zonele de restricție
O linie de aruncări libere trebuie trasată paralel cu fiecare linie de fund. Marginea ei exterioară trebuie situată la 5,80 m de la marginea interioară a liniei de fund și trebuie să aibă 3,60 m lungime. Centrul liniei trebuie situat pe linia imaginară care unește mijlocul celor două linii de fund. Zonele de restricție trebuie să fie spațiile delimitate pe terenul de joc de liniile de fund, liniile de aruncări libere și liniile care unesc extremitățile liniilor de aruncări libere cu punctele situate pe liniile de fund la 3 m de o parte și de cealaltă a mijlocului acestor linii, măsurate de la marginea exterioară a acestor linii. Toate aceste linii, cu excepția liniilor de fund, fac parte din zona de restricție.
Panoul de baschet este fabricat din metal,sticlă,lemn sau plastic, având grosimea de 3 cm,iar inelul acestuia fiind plasat la 3 m de sol avand un diametru de 40 cm. Mingea de baschet este confecționată dintr-o cameră de cauciuc, acoperită cu o anvelopa de piele, material plastic sau cauciuc, având greutatea de 600-650 gr. și circumferința de 75-80 cm. Jocul este condus de 3 arbitri în teren (conform regulamentului FIBA), ajutați de un scorer și un cronometror.

Un meci de baschet se desfășoară în 4 reprize de câte 10 minute fiecare, cu o pauză de 2 minute între sferturile 1-2 și 3-4, precum și o pauză de 15 minute între sferturile 2-3 conform regulamentului FIBA. În campionatul nord-american NBA meciul se desfășoară în 4 reprize de câte 12 minute fiecare. Spre deosebire de alte jocuri, la baschet se cronometrează timpul efectiv de joc, cronometrul fiind oprit la toate întreruperile jocului. Coș înscris este valabil numai dacă mingea intră în coș pe deasupra lui și trece prin el. Daca in momentul aruncarii jucatorul se afla exteriorul liniilor de trasare a semicercului semicercului, atunci aruncarea va valora 3 puncte. Daca aruncatorul se va afla in interiorul sau in contact cu linia de trasare a semicercului, aruncarea va valora 2 puncte. Fiecare aruncare de la linia de aruncari libere va valora 1 punct. Un meci de baschet nu se termină niciodată cu un scor de egalitate între cele două echipe. Au existat competitii in care echipele puteau termina la egalitate un meci, in cazul desfasurarii unei competitii stil tur -retur, dar numai in cazul meciului tur. În cazul în care la sfârșitul timpului regulamentar de joc cele două echipe se află la egalitate, meciul se va prelungi cu o repriză de prelungire de 5 minute de joc efectiv. Dacă și la capătul acestei reprize situația de egalitate continuă, meciul se va prelungi cu atâtea reprize cât este necesar ca la final o echipă să aibă cel puțin un punct mai mult decât adversara sa.
După fiecare coș marcat, mingea se repune în joc de către echipa aflată în apărare din orice loc aflat înapoia liniei de fund a propriului teren. Timeout-ul se poate acorda în ambele reprize de câte două ori fiecărei echipe, la cererea antrenorului sau a jucătorilor.
În jocul de baschet sunt sancționate (prin pierderea mingii), fie abaterile de la regulament, fie greșelile personale (efectuate prin contact direct cu un adversar). În timpul driblingului jucătorul se poate deplasa pe teren, dar dacă a oprit driblingul, nu-l poate relua, făcându-se vinovat astfel de „dublu dribling”.
Pivotul este un post deținut de un jucător într-o echipă de baschet. Mai poate desemna mișcarea unui jucător cu mingea, care menține cu un picior contactul cu solul, iar cu celălalt își schimbă direcția o dată sau de mai multe ori. Regula pașilor interzice jucătorului aflat în posesia mingii să se deplaseze cu ea în brațe. Regula celor 3 secunde nu permite unui jucător în atac să stea mai mult de 3 secunde în suprafața de aruncări libere sau să țină mai mult de 5 secunde mingea în posesia sa, fără s-o bată în podea. Regula celor 8 secunde obligă echipa care are mingea să treacă în acest interval de timp în terenul advers (cu mingea). Regula celor 24 de secunde impune echipei în atac să arunce la coș în timp de maximum 24 de secunde. Un jucător care comite 5 greșeli personale în timpul jocului este eliminat definitiv de pe teren.
Baschetul in Romania
Jocul de baschet se răspândește în Europa de la începutul secolului XX, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904. În 1932 se constituie Federația Internațională de Baschet Amator (F.I.B.A.). România s-a aflat printre cele 8 țări membre fondatoare ale forului mondial alături de Anglia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Lituania, Elveția și Portugalia. Din 1935 se dispută campionatele europene (la care a participat și țara noastră).
La noi în țară, primele demonstrații de baschet au fost efectuate în 1920. Până în 1923, baschetul se practica în special în liceele din capitală, organizându-se sporadic competiții interșcolare. Unul dintre liceele celebre la acea vreme a fost „Mihai Viteazul”, învingător în prima competiție interliceană organizată la noi în țară. De altfel, liceul „Mihai Viteazul” a fost și prima instituție care a beneficiat de un teren regulamentar de baschet. Începând cu anul 1928 se constituie diferite echipe, exclusiv masculine, la cluburile Sportul Studențesc, Juventus sau T.C.R.
Federația Română de Baschet și Volei ia ființă în 1931. Tot atunci este organizat și primul campionat regional masculin. În această perioadă nu existau mai mult de 150-200 sportivi legitimați, baschetul trăind mai ales din insistențele și pasiunea unor animatori. După 23 august 1944, odată cu instaurarea regimului comunist acest sport începe să aibă caracter de masă, ca de altfel majoritatea activităților sportive din acea vreme. Sunt organizate campionate republicane (începând cu anul 1947), se participa la primele Jocuri Balcanice (1946), sunt organizate anual campionate școlare și universitare, precum și festivaluri de minibaschet pentru copii.
Dintre performanțele României pe plan internațional menționăm clasarea de 3 ori pe locul IV la Campionatele Feminine Europene (1964,1966, 1968) și de două ori pe locul V la cele masculine (1957, 1967), precum și unele succese ale echipelor de club Steaua, Dinamo, Politehnica București, Rapid în cupele europene. În 1981, la Campionatele Mondiale Universitare echipa de fete a României s-a clasat pe locul III, cucerind medalia de bronz, iar echipa masculină a ocupat locul IV. În 1991 echipa masculină de baschet juniori a României a înregistrat cea mai bună peformanță a vreunui lot din România la un campionat mondial de baschet clasându-se pe locul V la CM de la Edmonton, Canada. Din lot făceau parte, printre alții, Ghiță Mureșan, singurul român care a evoluat în NBA sau Constantin (Titi) Popa, doi dintre cei mai cunoscuți baschetbaliști români pe plan internațional.
În acest moment supremația pe plan intern la masculin este deținută de echipa CSU Asesoft Ploiești, iar cel mai valoros baschetbalist este Virgil Stănescu, care s-a transferat în 2007 la formația rusă Unics Kazan.

F.C. Otelul Galati

Oțelul Galați este o echipă de fotbal din Galați, România, fondată în anul 1964. Stadionul pe care joacă este Oțelul, care are o capacitate de circa 13.500 de locuri, toate pe scaune. La sfârșitul anilor '90 ai secolului XX, Oțelul a fost una dintre cele mai bune echipe din România, fiind cunoscută sub apelativul de "campioana provinciei", în condițiile în care campionatul era dominat de marile echipe din București. Culorile clubului sunt roșu - alb - albastru.
Istorie
După mulți ani, în urma reorganizării fotbalului gălățean, în 1964 apare echipa Oțelul, formație care reprezenta nou-realizatul Combinat Siderurgic din localitate. Prima echipă a orașului era însă Siderurgistul Galați, care jucase în 1963 și o finală a Cupei României. În ediția 1968 - 1969 o găsim pe Oțelul promovată în Divizia B, Seria 1, având în lot printre alții pe: Șerbănescu, Moșneagu, Coman, Secășeanu, Luban, Cerneaga, Niculescu, Crăciunoiu, Nistor, Câmpeanu, Morohai, Holmagy, Stănculescu, Ionița, Obreja, Ion Ionică.
În decembrie 1970, după o nouă reorganizare a fotbalului local, Oțelul devine F.C. Galați, care ulterior se transformă în F.C.M. Galați, iar în edițiile 1974 - 1975, 1976 - 1977, 1979 - 1980 are prezențe în Divizia A (echipa fiind ulterior reorganizată și redenumită Dunărea Galați). Între timp, o parte din jucătorii fostei echipei Oțelul trec la divizionara C Dacia Galați, care, în ediția 1972 - 1973 devine din nou Oțelul și promovează pentru două sezoane în Divizia B, după care retrogradează în Divizia C și apoi dispare.
În perioada 1976 - 1981, muncitorii de la Laminorul de benzi la rece al CSG alcătuiesc o nouă echipă și sprijiniți și îndrumați de Iuliu Ovesea, o înscriu în campionatul municipal, câștigând succesiv campionatul municipal, județean și Divizia C. Performanța o realizeaza antrenorul Petru Moțoc și jucătorii: Șerbănoiu, Călugăru, Cucu, Borș, Căstăian, Morohai, Ceacu, Ciurea, Pătrașcu, Pavel, Gheorghiu, Adamache, Ion Ionică, Basalîc, Ticu, Potorac, Podeț etc. După promovare însă, locul de divizionară "B" și o parte din jucători trec la Victoria Tecuci, care însă retrogradează după numai un sezon. Ceilalți jucători ai echipei activează în Divizia C, la echipa Metalosport, care la finele sezonului 1981 - 1982 promovează în divizia secundă, sub conducerea antrenorului Traian Ivănescu. Cu această ocazie, echipa revine la denumirea de Oțelul, rămasă de atunci neschimbată.
Pentru o perioadă, clubul rămâne forța a doua din fotbalul gălățean, echipa - fanion a orașului din sudul Moldovei fiind Dunărea CSU. Totul s-a schimbat însă în cursul anului 1985, când conducerea fotbalului local a decis ca Oțelul să devină echipa principală a orașului, în locul echipei Dunărea CSU, care tocmai pierduse promovarea în prima divizie. În 1986 reușește o spectaculoasă promovare in primul eșalon fotbalistic. Antrenorii care reușesc aceasta performantă sunt Costică Rădulescu și Ioan Sdrobiș, ajutați de un lot de jucători care printre alții, includea pe: Călugăru, Gh.Stamate, Oprea, Ciobanu, Popescu, Stoica, Radu, Ciurea, Burcea, Smadu, Marius Stan, A.Stamate, Petrescu, Basalîc, Rusu, Vaișcovici, Antohi, Bejenaru, Dumitru, Rotaru, Lala, Anghelinei, Stan.C, Ralea etc.
În prima divizie și cupele europene
În primul an în Divizia A gălățenii obțin locul 11, dar în ediția 1987 - 1988 obțin locul 4 și dreptul de a participa în Cupa UEFA.
Primul meci în cupele europene s-a jucat la 7 septembrie 1988, într-o atmosferă de sărbătoare, în fața a 32.000 de spectatori adunați pe Stadionul Dunărea. Adversar era nimeni alta decât cea mai titrată echipă italiană, Juventus Torino. După un joc excelent, echipa, dirijată de Cornel Dinu a reușit o victorie memorabilă, cu scorul de 1-0, golul fiind marcat din penalty, de Ion Profir. În retur însă, gălățenii au plătit tribut lipsei de experiență internațională, pierzând cu 5-0.
La finalul sezonului s-a consemnat însă prima retrogradare, dar echipa a revenit în prima divizie în anul 1991, fără a mai retrograda de atunci.
Echipa a mai semnat alte 4 participări în Cupa UEFA în sezoanele 1997 - 1998, 1998 - 1999, 2004 - 2005 și 2007 - 2008, ultima dată calificându-se din Cupa Intertoto, ceea ce a reprezentat o premieră pentru echipele de fotbal din România.În vara lui 2007 a câștigat Cupa Intertoto dupa o dublă victorie in finala cu Trabzonspor.
Cea mai bună performanță în campionat este locul 1, care a fost obținut în 2011. A doua cea mai bună poziție este locul patru, care a fost obținut în 1988, 1997 și 1998. În Cupa României, echipa a jucat finala, în anul 2004, pierdută în fața lui Dinamo București, cu scorul de 2-0.

F.C. Steaua Bucuresti

Fotbal Club Steaua București, cunoscut ca Steaua București sau simplu Steaua, este un club de fotbal din România. Este clubul românesc cu cel mai mare succes pe plan național și pe plan internațional, a câștigat cele mai multe campionate, cupe și supercupe ale României, obținând 23 de titluri în Liga I, 21 de Cupe ale României și 5 Supercupe; deasemenea a fost prima echipă din estul Europei și singura din România care a câștigat Cupa Campionilor Europeni și a doua echipă est-europenă și unica din țară ce are în palmares Supercupa Europei.[4]
Fondat pe 7 iunie 1947 ca „ASA București” (Asociația Sportivă a Armatei București)[5] de Armata Regală , clubul și-a schimbat de mai multe ori numele, până la stabilirea numelui „Steaua” în 1961. [6] Din punct de vedere istoric, Steaua este cunoscut ca și clubul sportiv al Armatei Române.[7] Cu toate acestea, departamentul de fotbal s-a separat de clubul sportiv în 1998. Din acel moment, singurele legături ale clubului de fotbal cu Armata sunt tradiția istorică și stadionul Ghencea, care încă este proprietatea Ministerului Apărării Naționale.[8]
De-a lungul timpului, echipa a avut mai multe steme, datorita diferitelor schimbări de propietari și de regimuri. Logoul actual a fost adoptat în 2003 și este o variantă redesenată a blazonului folosit de club între 1974 și 1991.[9] Steaua își dispută meciurile de acasă pe Stadionul Steaua, cunoscut și sub numele de Ghencea, a fost inaugurat în 1974 și are o capacitate de 27.577 de locuri, fiind adesea considerat a fi „Templul fotbalului românesc”.[10][11]
Istorie

Steaua București a luat ființă pe 7 iunie 1947, la inițiativa mai multor ofițeri ai Casei Regale Române, printr-un decret semnat de generalul Mihail Lascăr, fostul Comandant Suprem al Armatei Regale Române, a primit inițial denumirea de „Asociația Sportivă a Armatei”. Primul meci a avut loc la data de 24 august 1947, împotriva echipei clujene Dermata și s-a încheiat la egalitate 0 - 0.[12][13]
Clubul a fost format ca o societate sportivă cu șapte secții, inclusiv de fotbal, antrenat de Coloman Braun-Bogdan.[14] A fost redenumit „CSCA” (Clubul Sportiv Central al Armatei) în 1948,[15] și CCA (Casa Centrală a Armatei) în 1950.[14] Steaua de astăzi a câștigat primul său titlu de campioană în 1951, sub bagheta fostului locotenent din vremurile nașterii echipei, Gheorghe Popescu I. Din acel an și până în ediția 1960-61, CCA a mai cucerit încă 5 titluri de campioană.[16]
În 1949, CSCA a câștigat primul ei trofeu, Cupa României, învingând cu 2-1 în finală pe CSU Cluj.[6] Cu numele „CCA”, echipa a intrat în „lumea bună” a fotbalului românesc, câștigând Campionatul României de trei ori la rând, în 1951, 1952 și 1953, precum și prima „dublă” Cupă-Campionat din istoria clubului, în 1951.
Echipa Steaua cu Cupa Campionilor Europeni în 1986.

Anii 1950 au reprezentat prima epocă de glorie a clubului, în care s-a cristalizat faimoasa „echipă de aur”[17], care uneori era aceeași cu Echipa națională de fotbal a României. 1956 a fost unul dintre cei mai buni ai clubului, deoarece, pe lângă câștigarea campionatului, echipa, pe atunci antrenată de Ilie Savu, a întreprins un turneu în Anglia, unde a reușit rezultate notabile în fața unor echipe de prestigiu precum Luton Town FC, Arsenal FC, Sheffield Wednesday FC sau Wolverhampton Wanderers FC.[18] La sfârșitul anului 1961 CCA și-a schimbat numele în „CSA Steaua București”.[6] Motivul a fost prezența pe stema clubului a unei stele roșii (ceva obișnuit pentru cluburile militare din statele comuniste din Estul Europei), care a fost schimbată într-o stea galbenă, simbolizând tricolorul românesc. În anii '60 și '70, Steaua avea să cucerească două titluri pe deceniu, 1962 și 1968, respectiv 1976 și 1978, câștigându-și însă renumele de „specialistă a Cupei”.[19] De asemenea în această perioadă, pe 9 aprilie 1974, actualul stadion al Stelei, Stadionul Ghencea, a fost inaugurat într-un meci amical cu OFK Belgrad.[20] Până la acea dată, Steaua își jucase meciurile de acasă pe Stadionul Republicii și pe „23 august”.[21]
Sub conducerea antrenorilor Emeric Jenei și Anghel Iordănescu (antrenor secund), Steaua a impresionat în campionatul 1984-1985, câștigându-l după o pauză de șase ani. A urmat cel mai spectaculos sezon de cupe europene din fotbalul românesc. După ce a eliminat pe Vejle BK, Budapest Honvéd FC, Kuusysi FC și pe RSC Anderlecht, Steaua a devenit prima echipă din România care a jucat o finală europeană.[22] Pe 7 mai 1986, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán din Sevilla, campioana Spaniei, FC Barcelona, era cotată cu prima șansă, dar după prelungiri în care scorul a rămas 0-0, legendarul portar Helmuth Duckadam a apărat patru penalty-uri la rând[23], contribuind decisiv la victoria Stelei cu 2-0. Steaua a devenit astfel prima echipă din Estul Europei, și singura dintr-o țară comunistă, care a câștigat trofeul continental suprem. Steaua și-a trecut în palmares și o Supercupă a Europei, câștigând în 1987 finala cu Dinamo Kiev, printr-un gol marcat de Gheorghe Hagi.
Lotul echipei Steaua în 1989, an în care a jucat finala Cupei Campionilor Europeni
Contrazicându-i pe cei care considerau câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua un fenomen izolat, Steaua a rămas la cel mai înalt nivel în fotbalul european de la sfârșitul anilor '80, ajungând în semifinala CCE în sezonul 1987-88, și în finala aceleiași competiții în 1989, pierzând însă cu 4-0 în fața lui AC Milan. Pe lângă aceasta, Steaua a mai câștigat patru titluri naționale (1985–86, 1986–87, 1987–88, 1988–89) și patru cupe ale României (1984–85, 1986–87, 1987–88, 1988–89). De asemenea, din iunie 1986 până în septembrie 1989, Steaua a stabilit un record de 104 meciuri fără înfrângere în campionatul intern, doborât la nivel mondial, dar încă valabil pe plan european.[24]
Revoluția română din 1989 a însemnat trecerea de la o economie complet controlată de către stat la una liberă de piață, și, prin urmare, mulți dintre jucătorii din echipa anilor '80 s-au transferat la cluburi bogate din Occident. Bazându-se pe noua generație de jucători, Steaua a revenit în prim-planul fotbalului românesc, câștigând campionatul de șase ori la rând, între sezoanele 1992-1993 și 1997-1998, egalând astfel performanța echipei Chinezul Timișoara, din anii '1920.[25] A câștigat de asemenea trei Cupe ale României, în sezoanele 1995-96, 1996-97 și 1998-99. Pe plan internațional, Steaua s-a calificat de trei ori la rând în Liga Campionilor (noul format al Cupei Campionilor Europeni), între 1994-95 și 1996-97, fiind prima echipă din România care a participat în această competiție.
În 1998, clubul de fotbal s-a separat de CSA Steaua și și-a schimbat definitiv numele în FC Steaua București[26], clubul fiind condus de către omul de afaceri Viorel Păunescu. În acea perioadă, clubul a intrat rapid în datorii.[27] Lui George Becali, alt afacerist, i-a fost oferită funcția de vice-președinte, cu speranța că va investi îndeajuns de mulți bani în club. Becali a ajuns să dețină majoritatea acțiunilor în 2002, transformând compania guvernantă în una publică în 2003.[28] Deși contestat de către o parte a suporterilor[29], Becali a introdus diverse planuri manageriale pentru club, ajutat pentru un timp și de fostul președinte executiv Mihai Stoica.
Sub conducerea fostei glorii italiene Walter Zenga, Steaua s-a calificat în grupele Cupei UEFA în sezonul 2004-05, Zenga calificând o echipă românească în „primăvara europeană” pentru prima oară după 1993 (când tot Steaua a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Cupelor). Steaua a și câștigat titlul în 2005, performanță repetată în sezonul următor, sub conducerea succesivă a antrenorilor Oleg Protasov (iulie-decembrie) și Cosmin Olăroiu (ianuarie-mai). În sezonul 2005-2006 Steaua a reușit să ajungă în semifinalele Cupei UEFA, fiind eliminată la limită de Middlesbrough FC, după ce trecuse de Rapid București într-un sfert de finală „all-Romanian”. Steaua a câștigat Supercupa României în iulie 2006, trofeul cu numărul 50 din istoria clubului.[30] De asemenea, în sezonul 2006-2007, Steaua s-a calificat în grupele Ligii Campionilor pentru prima dată după 10 ani, performanță repetată și în cele două sezoane următoare.[31]

Traditia
Steaua a adus în fotbalul românesc jocul spectaculos, în viteză, motiv pentru care în deceniul al nouălea al secolului trecut - jucătorii roș-albaștri au fost supranumiți "viteziștii". Prima perioadă de glorie a Stelei au fost anii '50, cu „echipa de aur” care îi cuprindea, printre alții, pe Apolzan, Ienei, Alecsandrescu, și care a câștigat de cinci ori Divizia A, și de patru ori Cupa României. Steaua a dat marea echipă a sfârșitului anilor '80, care a câștigat în 1986 Cupa Campionilor Europeni, și care a evoluat în următorii trei ani la cel mai înalt nivel în Europa, jucând încă o semifinală și o finală de Cupa Campionilor Europeni. Steaua deceniului al zecelea a câștigat de 6 ori consecutiv Divizia A și a participat de trei ori la rând în Liga Campionilor.
După 1990, Steaua a continuat să domine fotbalul românesc, câștigand alte 8 titluri de campioană și reprezentând an de an cu succes România în competițiile europene. A avut trei participări consecutive în Liga Campionilor, a fost sfert-finalistă a Cupei Cupelor în 1993, și a atins optimile de finală ale Cupei UEFA în 2005 și semifinala aceleiași cupe în 2006.
În sezonul 2006-2007, Steaua a reușit să se califice pentru a patra oară în grupele Champions League, fiind singura echipă de club din România care a evoluat în această competiție. A terminat pe locul 3, sub Olympique Lyon și Real Madrid, dar peste Dinamo Kiev, dupa 4-1 și 1-1 cu Dinamo Kiev, 0-3 și 1-1 cu Lyon și 1-4 și 0-1 cu Real Madrid, calificându-se astfel pentru șaisprezecimile Cupei UEFA, unde a fost eliminată de deținătoarea trofeului, FC Sevilla, dupa 0-2 și 0-1. Performanța calificării în grupele Champions League a fost repetată în sezoanele 2007-2008 și 2008-2009.[3

Ronaldo

Ronaldo Luis Nazário de Lima (n. 22 septembrie 1976) a fost un fotbalist brazilian,ultima data sub contract cu formația de Liga 1 Braziliana Corinthians.A jucat de 97 de ori în echipa națională de fotbal a Braziliei. A fost supranumit Il fenomeno. Pelé l-a numit printre cei mai mari 125 de fotbaliști în viață, în martie 2004.
Cariera
Ronaldo a jucat în Europa la PSV Eindhoven, Barcelona, Internazionale Milano, Real Madrid și AC Milan, cea mai bună perioadă fiind cea de la Real Madrid, unde a fost gogheterul campionatului.
Ronaldo s-a bucurat de succes la nivel internațional, câștigând Cupa Mondială în 1994 și 2002. Ronaldo a câștigat premiul Jucătorul Anului FIFA de trei ori, în 1996, 1997 și 2002. Împreună cu fostul său coleg de la Real Madrid, Zinedine Zidane, este singurul fotbalist care a câștigat acest premiu de trei ori. Dupa statistica, Ronaldo este cel mai bun marcator de goluri. Cel mai mare regret din cariera de fotbalist este că nu a câstigat niciodată Liga Campionilor în Europa, deși a jucat o buna perioadă de timp la echipe precum FC Barcelona, Inter Milano, Real Madrid și AC Milan. De-a lungul vieții, Ronaldo a avut multe probleme cu accidentările și cu creșterea în greutate. Nimeni n-o să uite meciul cu Lazio Roma, unde, după câteva minute de la intrarea lui în teren (revenise după o accidentare la genunchi), a încercat să facă o bicicletă și i-a sărit genunchiul, nemaiputând să joace.
Accidentat în februarie 2008, Ronaldo nu a mai jucat de atunci, fiind în proces de recuperare. Clubul său, AC Milan, i-a permis să se antreneze cu clubul Flamengo și l-a lăsat să-și caute liber contract, gasindu-și echipa Corinthians unde are un salariu de 2-3 milioane de dolari pe an.
Cel mai bun an al său a fost 2002, an în care a câștigat Balonul de Aur și Cupa Mondială cu Brazilia, marcând în finală, când Brazilia a învins Germania cu 2-0.
Ajungând la vârsta de 32 de ani, Ronaldo a decis să se întoarcă în țara natală Brazilia, la Corinthians, unde la 34 de ani frumoasa sa carieră s-a încheiat in februiarie 2011.
Meciul de retragere
După ce s-a retras de la echipa de club Pe 7 iunie 2011 (8 iunie în România), Ronaldo a jucat ultmiul meci în tricoul echipei naționale a Braziliei și din carieră într-un amical împotriva echipei similare a României. A jucat 15 minute, deoarece nu putea să se forțeze prea mult, intrând în minutul 30 si ieșind la pauza meciului. Cei 30.000 de spectatori din tribune l-au aclamat tot timpul în care a jucat, dar mai ales în momentul în care a intrat pe teren.

Michael Jordan

Michael Jeffrey Jordan (n. 17 februarie 1963) este un jucător profesionist de baschet, actual este un om de afaceri și proprietar majoritar la clubul de baschet Charlote Bobcats. Biografia sa pe site-ul NBA, "Michael Jordan a fost proclamat cel mai mare jucător de baschet al tuturor timpurilor".[1]. Jordan a fost unul dintre sportivii cei mai comercializati ai generației sale și a fost cel mai important instrument în popularizarea NBA în jurul lumii în anii 1980 și 1990. După o carieră formidabilă de la Universitatea din Carolina de Nord la Chapel Hill, unde a fost un membru al Tar Heels Campionatul Național, Jordania s-au alăturat echipei Chicago Bulls din NBA în 1984. El repede a apărut ca o stea ligă, distrând multimea cu profilul lui de marcator. Abilitatea sa de a sări, ilustrată prin efectuarea de Slam dunks de la linia de aruncări libere, în concursuri de slam dunk, i-a adus porecle "Air Jordan" și "His Airlinnes". El si-a câștigat, de asemenea, reputația de a fi unul dintre cei mai buni jucători de baschet din defensivă. [2]. În 1991, el a câștigat primul său campionat NBA cu Bulls,. Și au urmat si alte titluri in 1992 și 1993, asigurand "three-peat" . Deși Jordan s-a retras brusc din baschet la începutul sezonului 1993-1994 NBA,dorind să urmeze ocarieră în Baseball, el a revenit Bulls în 1995 și i-a condus la trei campionate suplimentare (1996, 1997, și 1998), precum și o NBA-înregistra 72 victorii de sezon regulat în NBA sezonul 1995-96. Jordan sa retras pentru a doua oară în 1999, dar a revenit pentru două sezoane mai multe NBA în 2001, ca jucător la Washington Wizards. Premii individuale și realizările sale include cinci premii MVP, 10 nominalizări în primul 5 la allstar game, paisprezece apariții în NBA All-Star Game, trei All-Star Game premii MVP, zece titluri de notare, trei titluri pentru intercepții, șase premiide MVP in Finala NBA , iar din 1988 NBA jucătorul apărător al anului. El deține înregistrări NBA pentru cu cele mai multe puncte marcate (30.12 de puncte pe meci) și playoff cel mai mare punctaj mediu de carieră(33.45 puncte pe meci). În 1999, el a fost numit cel mai mare atlet din America de Nord a secolului 20 de ESPN, și a fost al doilea la Babe Ruth pe lista de Associated Press a sportivi ai secolului. El a fost ales la baschet Hall of Fame la 06 aprilie 2009. și a fost inaugurat pe 11 septembrie 2009.[3] Jordan este, de asemenea, remarcat pentru declarațiile oficiale de aprobare a produsului său. El a alimentat succesul de Nike Air adidași-Jordan, care au fost introduși în 1985.[4]. și să rămână populari astăzi, de asemenea, Jordan a jucat in filmul din 1996- Space Jam ca pe sine însuși. El este proprietarul majoritar și șef al operațiunilor de baschet pentru Bobcats NBA Charlotte, a câștigat recent un război al ofertelor de a cumpăra participații de control în echipa de la fondarea de către proprietarului Robert L. Johnson.
Primii ani ai lui

Maieul folosit cand juca la University of North Carolina

Jordan sa născut în Brooklyn, New York, fiul lui Deloris , care alucrat în domeniul bancar, și James R. Jordan un supraveghetor de echipamente. Familia sa sa mutat la Wilmington, Carolina de Nord, atunci când el a fost un copil.[5]. Jordan a mers la scoala la Emsley A. Laney High School din Wilmington, unde a ancorat cariera atletice jucând baseball, Fotbal și baschet. El a încercat pentru echipa de baschet Varsity în timpul său an al doilea de studentie, dar la 5'11 "(1,80 m), el a fostconsiderat prea scurt pentru a juca la acest nivel. Prietenul lui inalti, Harvest Leroy Smith, a fost singurul care a fost ales dintre cei din sophomore pentru a face parte din echipa.[6]

Motivat să dovedească valoarea lui Jordan a devenit o stea a echipei lui Laneyvarsity juniori, și numărate mai multe punctul 40 de jocuri.[6] În vara următoare, el a crescut de patru inci (10 cm).[1] și instruit în mod riguros. La câștigând un loc pe lista , Jordan medie de aproximativ 20 de puncte pe meci, peste a lui ultimele douăsezoane de joc liceu.[7][8] . Ca senior, a fost selectat să McDonald's All-American-Team[9] după medie de un triple-double: 29.2 puncte, 11.6 recuperari,10.1 și asisturi.[10] În 1981, Jordan a câștigat o bursă de baschet la Universitatea din Carolina de Nordla Chapel Hill, unde sa specializat în geografie culturală. Ca un boboc în echipa spre antrenor Dean Smith, a fost numit bobocul ACC al anului, cu o medie de 13.4 puncte pe meci (PPG) la fotografiere 53,4%.[11] El a făcut saltul joc-cîștigător împușcat în 1982 NCAA jocChampionship împotriva Georgetown, care a fost condus de viitorul rival din NBA Patrick Ewing.[1] Jordan descris ulterior împușcat ca acest punct de cotitură în carieralui de baschet.[12] În timpul celor trei sezoane de la Carolina de Nord, el medie de17.7 PPG la 54,0% și a adăugat 5.0 recuperari pe meci (RPG).[7] El a fost selectat prin la NCAA All-American in Prima echipă in al doilea de studentie (1983) si juniori (1984) sezoane. După ce a câștigat Naismith și premuiu de Colegiul Jucătorul Anului "în 1984, Jordan, Carolina de Nord, a intra in 1984 NBA Draft. Chicago Bulls l-a luat cu al treilea pick după Hakeem Olajuwon (Houston Rockets) și Sam Bowie (Portland Trail Blazers). Jordan a revenit la Carolina de Nord pentru a finaliza gradul său în 1986.[13]
[modificare]
Cariera ca jucǎtor profesionist

În timpul primul său sezon în NBA, Jordan medie 28.2 PPG la 51,5%.[11] El a devenit rapid un jucator foarte , chiar și în arene opuse. [14][15][16] și a apărut pe coperta Sports Illustrated cu rubrica "A Star Is Born", doar la o luna dupa intrarea sa in cariera sa profesionista.[17][18] Jordan a fost, de asemenea, votat în calitate de starter All-Star de fani în sezonul său ca boboc.[1] Controverse au apărut înainte de jocul All-Star când m-ai multi veterani in frunte cu Isiah Thomas au fost deranjati de faptul ca lui Jordan i se da prea multa atentie.[1] Acest lucru a dus la o așa-numitele "freeze-out"de la Jordan, în care jucătorii au refuzat să i paseze mingea in timpul jocului.[1] Controversa stânga. Jordan a fost relativ neafectat, când a revenit pentru a juca sezonului regulat, el a fost declarat incepatorul anului.[19] Bulls a terminat sezonul 38-44,[20] și a pierdut în primul tur al playoff în patru jocuri la Milwaukee Bucks.[19]

În al doilea sezon Jordan a fost accidentat la piciorul stâng asta făcând-ul să piardă 64 de jocuri.[1] În ciuda prejudiciului Jordan a facut un record de 30-52,[20] iar Bulls a intrat în playoff. Jordan a fost recuperat la timp pentru a participa în playoff și s-a comportat bine la întoarcere. Împotriva unei echipe 1985-1986 Boston Celtics care este adesea considerată una dintre cele mai mari din istoria NBA,[21] Jordan a stabilit un record încă-neîntrerupt de puncte într-un joc cu 63 de puncte în jocul al doi-lea.[22] Cu toate acestea Celtics, a reușit să măture serie.[19] Jordan s-a recuperat complet până în sezonul 1986-87, și a avut unul dintre cel mai prolific sezon din istoria NBA. El a devenit singurul jucător,înafara de Wilt Chamberlain care să înscrie 3.000 de puncte într-un sezon, cu o medie în ligă de 37.1 puncte de pe 48,2%.[11] În plus, Jordan a demonstrat priceperea lui in apărare,el a devenit primul jucător din istoria NBA[23] care a înregistrat 200 de mingi furate și 100 blocuri într-un sezon. În ciuda succesului lui Jordan, Magic Johnson a câștigat MVP-ul. Bulls a ajuns la 40 victorii,[20] și avansate pentru playoff pentru al treilea an consecutiv. Cu toate acestea, ei au fost din nou ștersi de Celtcs.[19]
[modificare]
La mijlocul carierei

Jordan a condus liga în noul în sezon 1987-1988, o medie de 35.0 PPG la 53,5%.[11] și a câștigat primul său premiu de MVP. El a fost, de asemenea, numit jucătorul defensiv al Anului, a avut o medie 1.6 blocuri și 3.16 steals pe joc.[24] Bulls terminând cu 50-32,[20] și au trecut de primul tur al playoffului pentru prima dată,în cariera lui Jordan, au învins Cleveland Cavaliers în cinci jocuri [25]. Cu toate acestea, Bulls a pierdut în cinci jocuri cu mai experimentata Detroit Pistons,[19] care au fost conduși de Isiah Thomas și un grup de jucători cunoscuti sub numele de "Bad Boys". În sezonul 1988-1989, Jordan a condus din nou liga, cu o medie de 32.5 PPGla 53,8%, împreună cu 8 RPG și 8 ajută pe joc (APG).[11] Bulls terminat cu un 47-35,[20] record, și avansate, învingându-i apoi pe cei de la Cleveland Cavaliers și New York Knicks în lungul drumului.[26] Cu toate acestea, Pistons a învins din nou Bulls, de data aceasta în șase jocuri,[19] prin utilizarea "Jordan Rules" metoda de paza a lui Jordan, care a constat din dublaje la el si triplaje la Jordan care nu prea a atins mingea.[1] Bulls a intrat în sezonul 1989-1990 ca o echipă în creștere, cu grupul lor de bază, Jordan și jucătorii tineri precum noile transferuri Scottie Pippen si Horace Grant, și subîndrumarea noului antrenor Phil Jackson. Jordan avut medie de lider de liga de 33.6 PPG la 52,6% de, pentru a merge cu 6.9 și 6.3 rpg APG[11] ducanndu-I pe Bulls la un un record de 55-27.[20] Ei au avansat din nou în finală Conferința de Est iar Bulls a pierdut la Pistons, apoi îi bat pe Bucks și Philadelphia 76ers. Totuși, în ciuda jucarii celui de-al sapte-lea meci al seriei,ntru al treilea sezon consecutiv.[19]
[modificare]
Primul triumvirat

În sezonul 1990-1991, Jordan a câștigat cel de-al doilea premiu MVP după o medie de 31.5 PPG pe fotografiere 53.9%, 6.0 rpg, și 5.5 APG pentru sezonul regulat. Tauri au terminat pe primul loc în divizia lor pentru prima dată în 16 ani și a stabilit un record franciză cu 61 victorii în sezonul regulat. Cu Scottie Pippen în curs de dezvoltare într-un All-Star,. Bulls și-au ridicat jocul. Bulls i-au învins pe cei de la New York Knicks și Philadelphia 76ers, în deschiderea a două runde de playoffs. Ei au avansat la finala Conferinței de Est în cazul în care rivalul lor, Detroit Pistons, îi aștepta. Cu toate acestea, de data aceasta Bulls bate Pistoans într-o masură surprinzătoare. Într-un final neobișnuit la al patrulea joc , Isiah Thomas a condus echipa sa, s-a oprit în fața instanței în ultimul minut când au încheiat. Cele mai mulți dintre echipa lui Pistons a mers direct la vestiar în loc să dea mîna cu Bulls. Tauri au compilat un remarcabil 15-2 record în timpul playoffului, și a avansat până în finala NBA pentru prima dată în istoria francizei, unde i-au bătut pe Los Angeles Lakers patru jocuri la unul. Poate cel mai bun moment cunoscut din seria a venit în joc 2 atunci când, încercând un dunk, Jordan a evitat o potențială Sam Perkins de ai bolca mingea din mână, în aer Jordan a marcat. În prima sa apariție în Finală, Jordan a postat pe o medie pe meci de 31,2 puncte de pe 56% din domeniul de fotografiere, 11,4 asistă, 6.6 rebounds, 2.8 și 1.4 fură blocuri. Jordan a câștigat primul său premiu Finala NBA MVP, și el strigă în timp ce deține trofeul Finala NBA. Jordan și cei de la Bulls au continuat dominația lor în sezonul 1991-1992, de stabilire a unui record 67-15, topping lor de înregistrare franciza 1990-91. Jordan a câștigat de-al doilea consecutiv premiul MVP cu valori medii de 30,1 puncte, 6.4 recuperări și 6.1 ajută pe joc la 52% de fotografiere După ce a câștigat o serie de 7 fizic jocul peste New York Knicks, în al doilea tur al playoff și finisare pe Cleveland Cavaliers, în finala Conferinței de la 6 jocuri., Bulls au întâlnit pe Clyde Drexler și Portland Trail Blazers în finală. Mass-media, sperând să recreeze o rivalitate Magic-Bird, a subliniat similitudinile dintre "Air" Jordan și Clyde "Glide" în timpul hype pre-finală. În primul joc, Jordan a marcat un record de 35 puncte în prima jumătate a anului, inclusiv un record de șase coșuri domeniul trei puncte După al șaselea trei, indicatorul a alergat la el jos instanța și ia spus că a uitat de courtside. Marv Albert, care a difuzat jocul, a declarat mai târziu că era ca și cum Jordan spunea, "Eu nu pot să cred că fac acest lucru." Bulls a continuat să câștige un joc, și înfrângerea Blazers în șase jocuri. Jordan a fost numit MVP Final pentru al doilea an la rând și a terminat seria medie de 35.8 PPG, 4.8 rpg, și 6.5 APG, în timp ce trage 53% din podea. În 1992-93, în ciuda unei PPG 32.6, 6.7 și 5.5 rpg campanie APG, cu baleiaj lui Jordan de sezoane consecutive, MVP încheiat, a pierdut premiul pentru prietenul său Charles Barkley. Coincidență, Jordan și Bulls au întâlnit Barkley și Phoenix Suns sa în finala NBA 1993. Tauri capturat de-al treilea consecutiv campionatul NBA la o lovitură joc-câștigătoare de către John Paxson și un bloc ultima secundă de Horace Grant, dar Jordan a fost din nou catalizator Chicago. El a avut o medie Finala-record 41.0 PPG în timpul serii de șase jocuri și a devenit primul jucător din istoria NBA care a câștigat trei premii MVP Final. El a marcat mai mult de 30 de puncte în fiecare joc din serie, inclusiv 40 sau mai multe puncte in 4 meciuri consecutive. Cu său triumf treia finala, Jordan plafonate pe un termen de șapte ani, unde a obținut șapte titluri de notare și trei campionate, dar au existat semne că Jordan au fost obositoare de celebritate sale masive și toate luptele din afara vieții lui.


[modificare]
Controverse la jocuri de noroc

În timpul playoff-ului jucat de Bulls în 1993,o controversă apărut atunci când Jordan a fost văzut la jocuri de noroc in Atlantic City,New Jersey noaptea înaintea meciului împotriva celor de la New York Knicks .[27] În același an, el a admis că va acoperi 57.000$,pierderi la jocurile de noroc,[28].Jordan a vorbit cu ED Bradley la CBS,un show de 60 de minute și a recunoscut că a luat niște decizii nechibzuite. Jordan a declarat: “Da, am ajuns în situații în care nu aș fi mers pe jos și am împins plicul. Este compulsiv? Da,dar depinde de cum te uiți la el.? Dacă ești dispus să pui în pericol condițiile tale de trai și familia ta, atunci da."[29] Michael Jordan Still Flying High, cbsnews.com, August 20, 2006, accessed January 15, 2007. Când Bradley l-a întrebat dacă vreodată la jocuri de noroc sa ajuns la nivelul la care aceasta a pus în pericol mijloacele sale de existență sau de familie,Jordan a răspuns " Nu!".[29]
[modificare]
Prima retragere și cariera ca jucător de baseball

Michael Jordan în timp ce juca la Scottsdale Scorpions

Michael Jordan în timp ce joacă cu Scorpions Scottsdale,în data de 6 octombrie 1993, își anunță retragerea, citând o pierdere din dorința de a juca acest joc. Jordan a declarat mai târziu că uciderea tatălui sau mai devreme in acel i-a schimbat deciziile. [30]. James R. Jordan Sr. a fost ucis la 23 iulie 1993, intr-o de odihna de pe autostrada în Lumberton, Carolina de Nord, de către doi adolescenți , Daniel Martin Demery verde și Larry. Atacatorii au fost trasate de apeluri au făcut apeluri de pe telefonul celular James Jordan, [31] prins, condamnat, și condamnat la închisoare pe viață.Jordan a fost aproape de tatăl său ca un copil, având o înclinație de la el de a scoate limba în timp ce e absorbit în muncă. El,mai târziu a adoptat și semnătura proprie, de la afișarea ei de fiecare dată, la coș după coș.[1] În 1996 el a fondat zona Chicago Boys & Girls Club și dedicat tatălui său.[32] În autobiografia sa din 1998,”Pentru dragostea de joc”, Jordan a scris că el a făcut pregătirea pentru pensionare cât mai devreme,in vara anului 1992.[33] Epuizarea adăugată datorită „Dream Team”,în timpul Jocurile Olimpice de vară din 1992 a solidificat sentimentele lui Jordan despre joc și statutul său de celebritate în continuă creștere. Anuntul lui Jordan a trimis unde de șoc în întregul NBA și a apărut pe primele pagini ale ziarelor din întreaga lume.[34] Jordan a surprins și mai mult lumea sportului prin semnarea unui contract de baseball minor in liga cu Chicago White Sox. El a confirmat la primvara de formare și a fost repartizat la sistemul echipei de ligă minoră pe 31 martie 1994.[35] Jordan a declarat că această decizie a fost luată ca să urmarească visul tatălui său, care și l-a imaginat mereu pe fiul său ca un jucător Major League Baseball.[36] White Sox au fost o altă echipă deținută de către proprietarul lui Bulls,,Jerry Reinsdorf, care a continuat să-i onoreze contractul lui [37]. El a avut o carieră scurtă ca jucător profesionist de baseball pentru Barons Birmingham, un White Chicago.Sox echipa de fermă, bataie 0.202 cu 3 ore, 51 RBI, 30SB, și 11 erori.[8] Michael Jordan: The Stats, infoplease.com, accessed March 15, 2007. De asemenea, el a apărut pentru Scorpions în Scottsdale Arizona 1994 Fall League,la bătaie.202 împotriva perspectivelor topuri din baseball.
[modificare]
“M-am intors”:Întoarcerea în NBA

În sezonul 1993-1994, Jordan împreună cu Bulls mai mai face un record de 55-27, Chicago Bulls, și au pierdut la New York Knicks, în al doilea tur al playoff. Dar versiunea 1994-1995 a lui Bulls a fost. de doar doi ani mai devreme. Se luptă la mijlocul sezonului pentru a-și asigura un loc în playoff, la Chicago a fost 31-31 la un moment dat la mijlocul lunii martie.[38] Echipa a primit un lift, cu toate acestea, atunci când Jordan a decis să se întoarcă în NBA pentru Bulls. La data de 18 martie 1995, Jordan și-a anunțat revenirea în NBA printr-un comunicat de presă apregnant: "m-am întors."[1]Michael Jordan, nba.com/history, accessed January 15, 2007. În ziua următoare,Jordan îmbrăcat in tricoul cu numarul 45 (numărul lui cu Barons) , pentru că al său familiar 23 a fost retras în onoarea sa în urma primei pensionării. El a luat fața în instanță cu Bulls pentru a face față Indiana pacers în Indianapolis, marcând 19 puncte [39]. Jocul a avut cel mai mare rating Nielsen a unui joc din sezonul regulat NBA, din anul 1975[40] Deși nu a jucat într-un meci din NBA într-un an și jumătate, Jordan a jucat bine la întoarcerea sa, castigă un meci împotriva lui Atlanta,făcând o săritură si o aruncare superbă și marcând 55 de puncte într-un joc împotriva celor de la Knicks, la Madison Square Garden pe 28 martie 1995.[19] Impulsionanta de revenirea lui Jordan, Bulls a câstigat playoff-ul și a avansat spre Conferința de Est,în semi-finala împotriva lui Orlando Magic. La sfârșitul primului joc din serie, desi Orlando lui Nick Anderson l-a impins pe Jordan din spate,care mergea spre coșul câstigător pentru Magic, el a dorit să comenteze mai târziu că Jordan "nu arată ca vechiul Michael Jordan",[41], după care a revenit Jordan purtând numărul său vechi,23. Jordan a înscris in medie 31 puncte pe meci în aceasta serie,dar Orlando a prevalat în șase jocuri.[7]
[modificare]
Al doilea triumvirat

Jordan pe cale să înscrie un slam dunk

Proaspăt motivat de înfrangerea playoff, Jordan s-a antrenat mai agresiv pentru sezonul 1995-1996.[42] Întăriți prin adăugarea lui Dennis Rodman, Bulls a dominat liga; începerea sezonului cu 41-3,[43] și au Înregistrat cel mai bun sezon regulat din istoria NBA: 72 - 10.[21] Jordan a condus liga prin marcarea a 30.4 puncte pe meci[44]. și a câstigat sezonul și liga regulat și premii All-Star Game MVP [1]. În playoffs, Bulls a pierdut doar trei jocuri în patru serii, învingându-i pe Seattle Supersonics in finala NBA pentru ca apoi să câștige campionatul. Jordan a fost numit “MVP (cel mai valoros jucător)" în fnale pentru a patra oară, fiind un nou record,[45] depășindu-l pe Magic Johnson care a fost numit de 3 ori MVP în finale. El a atins de asemenea a doua gală a Premiilor MVP în sezonul All-Star Game, regulat și finala NBA, duplicarea feat Willis Reed în timpul sezonului 1969-1970. [20]. Deoarece acesta a fost primul campionat al lui Jordan de la moartea tatălui său, și care a fost câștigat pe Ziua Tatălui său; Jordan a reacționat foarte emoțional asupra câstigării titlului , inclusiv o scenă memorabilă a lui, în hohote pe podea în vestiar cu mingea de joc.[1][46] În sezonul 1996-1997, Bulls a început cu 69-11, dar au fost la limită în al doilea sezon în care au câțtigat consecutiv de 70 de ori, dar pierd ultimele doua meciuri și termină cu 69–13[47] . Cu toate acestea, în acest an Jordan nu a primit premiul NBA pentru cel mai valoros jucător, premiul fin oferit lui de Karl Malone. Echipa a avansat din nou în finală, unde s-au confruntat cu Malone și Utah Jazz.Seria împotriva lui Jazz a prezentat două dintre cele mai memorabile momente din cariera lui Jordan. El a caștigat Game 1 pentru Bulls, cu o lovitură numită buzzer-beating. În jocul 5, cu seria 2-2, Jordan a jucat, chiar dacă avea febră și era deshidratat, fiind din cauza un virus de la stomac. În ceea ce este cunoscut sub numele de "Jocul Gripă", Jordan a marcat 38 puncte, inclusiv trei puncte cu mai puțin de un minut rămas. [48] Bulls a castigat 90-88 și a continuat sa castige în serie, șase jocuri.[47] Pentru a cincea oară în finală, Jordan a primit premiul MVP din finală.[45] În 1997 NBA All-Star Game, Jordan a postat pentru prima dată triple-double în All-Star Game, intrând în istorie cu efort victorios; cu toate acestea , el nu a primit premiul MVP. Jordan și Bulls au doborât un record de 62-20, în sezonul 1997-1998. [21] Jordan a condus liga cu 28.7 puncte pe meci,[24] asigurând-și cel de-al cincilea premiu MVP, plus onoruri pentru Prima echipă- NBA All, Prima echipă defensivă și All-Star Game MVP [1]. Bulls a capturat Conferința de Est Campionatul pentru un sezon drept, inclusiv supraviețuitor unei istovitoare serii de șapte jocuri cu Reggie Miller și Indiana Pacers în finala Conferinței de Est;. aceasta a fost prima dată cand Jordan a jucat într-un joc 7 din seria 1992 cu Knicks. După dominanțe, s-au mutat pentru o revanșă cu Jazz în finală. Bulls s-au întors în Utah, pentru jocul 6 la 14 iunie 1998 conduce seria cu 3-2. Jordan a executat o serie de piese de teatru, considerat a fi una dintre cele mai mari performanțe din finala NBA din istorie.[49] Cu Bulls câștigând cu 86-83 cu 40 de secunde rămase, antrenorul Jackson a cerut timeout. Atunci când s-a reluat jocul, Jordan a condus la coșuri multe, și a lovit cu un layup peste aparatorii lui Jazz de mai multe ori.[49] Jazz adus mingea și a transmiso la Karl Malone, care a fost trecut pe un post mai retras și a fost păzit de Rodman. Malone jostled cu Rodman prins trece, dar Jordan ajunds în spatele lui i-a trecut mingea pe sub mână pentru a o fura.[49] Jordan a driblat apoi încet și s-a oprit în partea de sus a terenului, observatorul, Jazz păzea Bryon Russell. Cu mai puțin de 10 secunde rămase, Jordan a început să dribleze dreapta, apoi a trecut în stânga, eventual, împingând-ul afară ape Russell,[50][51][52] desi oficialii nu au spus fault. Jordan atunci a lansat ceea cear fi fost punctul culminant al carierei sale. După o lovitură disperată de trei puncte a lui John Stockton, ratată, Jordan și Bulls au susținut cel de-al șaselea campionat NBA, și au asigurat un al doilea coș de trei. Încă o dată, Jordan a fost votat MVP din Finală,[45] Finals Most Valuable Player care au condus toate cu scoruri de o medie de 33.5 puncte pe meci, inclusiv 45 care decid cel de al 6-lea Joc,[53] asigurându-i lui Jordan șase MVP-uri în finală, este un record; Shaquille O'Neal, Magic Johnson , și Tim Duncan sunt legate pentru locul al doilea cu câte trei bucăti.[45] Finala din 1998 detine cel mai mare rating de televiziune din istorie, și meciul 6 deține cel mai mare rating de televiziune față de orice joc din istoria NBA.[54][55]
[modificare]
A doua retragere

Piatra de la United Center pe care scrie realizările lui Jordan

Cu contractul lui Phil Jackson care expira, și pelcările lui Dennis Rodman și Scottie Pippen, Jordan a luat decizia de a se retrage pentru a doua oară pe data de 13 ianuarie 1999. La data de 19 ianuarie 2000 Jordan a revenit la Washington Wizards în calitate de proprietar parțial, iar apoi I sa propus să devină co-proprietar împreună cu proprietarul original George Shinn. Cu toate acestea negocierile au eșuat deoarece Shinn a refuzat să I dea toate acțiunile lui Jordan. Responsabilitățile lui Jordan cu Wizards au fost complete. El a controlat toate aspectele din punct de vedere al cunducerii, și a avut ultimul cuvant în toate problemele legate de echipă. Opiniile lui ca și director sportiv au fost amestecate. El a reușit să dea afară mai mulți jucatori nu prea bine platiți cum ar fi Juwan Howard sau Rod Stricklan. Însă în 2001 după ce l-a luat pe rookieul Kwame Brown care nu a confirmat, l-au vandut după 4 sezone[56][57]. În vara anului 2001 Jordan și-a exprimat dorința de a mai juca înca o dată, de data aceasta cu noua sa echipă[58].Jordan l-a angajat în 2001 pe fostul antrnor a lu Bulls Doug Collins,o decizie pe care mulți au văzut-o ca o altă prefigurare a reveni sale[59].
[modificare]
Întoarcerea ca jucător al lui Washington Wizards

Jordan în calitate de membru al lui Washington Wizards pe 14 aprilie 2003 din 25 septembrie 2001 Jordan a anunțat întoarcerea sa de a juca profesionist cu Wizards, manifestându-și intenția sa de a dona salariul său ca jucător pentru ajutarea victimelor din atacurile de la data de 11 septembrie 2001, [60][61] Într-un prejudiciu -2001-2002, întreg sezonul el a condus echipa în notare (22,9 PPG), asistă (5.2APG), și fură (1.42 SPG).[1] Cu toate acestea, cartilaj rupt la genunchiul, drept încheiat sezonul , după numai 60 de jocuri, mai puține a jucat într-un sezon regulat, deoarece a jucat 17 jocuri după întoarcerea de la prima sa pensionare în timpul sezonului 1994-1995.[11] Redarea în a 14-a sa finală NBA All-Star Game în 2003, Jordan l-a pe trecut Kareem Abdul-Jabbar ca golgheterul all-time din istoria All-Star Game. În acel an, Jordan a fost singurul jucător de la Washington care a jucat în toate cele 82 jocuri, începând cu 67 din ele. El a avut o medie de 20.0 puncte, 6.1 recuperari, 3.8 asistă, 1.5 interceptii pe joc.[1] El a împușcat, de asemenea, 45% din teren, și 82% de la linia de aruncări libere.[1] Chiar dacă el a transformat 40 în timpul sezonului, el a marcat 20 sau 42 de ori mai multe puncte, 30 sau mai multe puncte de nouă ori, și 40 sau mai multe puncte de trei ori.[19] Pe 21 februarie 2003, Jordan a devenit primul jucător de 40 de ani, la o concordanță 43 de puncte într-un meci din NBA [62] În timpul reprezentației sale cu Wizards, toate biletel pentru jocurile de acasă ale lui Jordan la Centrul MCI au fost vândute, și Wizards au fost echipa a doua cea mai vizionată din NBA, o medie de 20,172 de fani la un joc de la domiciliu și 19,311 pe drum . [63] Cu toate acestea, nici unul dintre colegii lui Jordan la finalul celor două sezoane a dus la un aspect urât în playoff pentru Wizards, iar Jordan a fost de multe ori nemulțumit de jocul celor din jurul lui. [64][65] În mai multe puncte de el i-a criticat deschis pe coechipierii săi mass-media, invocând lipsa lor de concentrare și de intensitate, mai ales că din numărul unu proiectul de murături din 2001 NBA Draft, Kwame Brown.[64][65] Cu recunoașterea faptului că 2002-2003 ar fi ultimul sezon al Jordan, omagii i-a adus tot NBA-ul. În ultimul său meci, la casa lui mai veche, Centrul Statelor Unite din Chicago, Jordan a fost primit cu aplauze de patru minute [66] Miami Heat a retras numărul 23 pe tricou 11 aprilie 2003,. deși Jordan nu a jucat pentru echipă [67]. În 2003 la All-Star Game, lui Jordan i-a fost oferit un loc începând de la Tracy McGrady și Allen Iverson, dar a refuzat ambele; în cele din urmă, el a acceptat locul de Vince Carter, care a decis să dea sub presiunea mare din public. [68] Jordan în meciul final din NBA a fost pe 16 aprilie 2003 în Philadelphia. După ce a reușit doar 13 puncte în joc, Jordan a mers la banca cu 4 minute și 13 secunde rămase în al treilea trimestru și cu echipa sa de final Philadelphia 76ers, 75-56. Imediat după începerea celui de-al patrulea trimestru, First Union Center mulțimea a început să scandeze "Vrem Mike!". După încurajarea de mult a antrenorului Doug Collins, Jordan în cele din urmă a crescut de la bancă și re-intrat în joc pentru Larry Hughes, cu 2:35 ramase. La 01:45, Jordan a fost faultat intenționat de către 76ers "Eric Snow, și pășit la linia de a ambele aruncari libere. După lovitura de fault al doilea, în 76ers-pasând mingea la recrut John Salmons, care, la rândul său, a fost faultat intenționat de către Bobby Simmons o secundă mai târziu, oprirea timpului, astfel că Jordan putea reveni pe bancă. Jordan a fost primit cu aplauze trei minute de colegii lui, adversarii săi, funcționarii și o mulțime de fani 21257.
[modificare]
Cariera olimpică

Jordan a jucat în două echipe olimpice care au câștigat aurul la basket. În facultate a participat la jocurile olimpice de vară din anul Jocurile Olimpice de vară din 1984 și a câștigat. Jordan a condus echipa marcând în medie 17,1 puncte pe meci în timpul campionatului.[69] În jocurile olimpice din anul Jocurile Olimpice de vară din 1992 a fost membru al unei echipe pline de staruri împreună cu Magic Johnson, Larry Bird, and David Robinson echipa a fost denumită ”Dream team”(echipa de vis). A jucat minute limitate datorită unor probleme personale, jordan a înscris în medie 12,7 puncte pe meci, ieșind al patrulea din echipă la marcaj.[70] Jordan, Patrick Ewing și un alt membru alt membru al „Echipei de vis”, Chris Mullin sunt singurii jucători de basket masculin din America care au câștigat aurul olimpic atât ca amatori (în 1984), dar și ca profesioniști.[69][71] În plus jordan și un alt membru al „Echipei de vis” (un coechipier de la Bulls) Scottie Pippen sunt singurii jucători care au câștigat atât campionatul de NBA cât și aurul olimpic în același an (1992).
[modificare]
După retragere

Jordan pe terenul de golf în 2007

După cea de a treia retargere, Jordan a presupus ca v-a fi capabil să se întoarcă la poziția sa de director al Basketball Operations pentru Wizards.[72] Dar totuși, posesiunea trecută de director a produs rezultate mixte și a influențat schimbul de jucători între Richard "Rip" Hamilton și Jerry Stackhouse (chiar dacă Jordan nu a fost directorul operațiunilor de basket în 2002). În mai 2003, propietarul echipei „wizards” Abe Pollin l-a concediat pe Jordan din poziția sa de director. Mai târziu s-a simțit trădat, și dacă ar fi știut că v-a fi concediat după retragere el nu s-ar mai fi întors niciodată să joace pentru „Wizards”.[29] Cu trecerea anilor Jordan s-a păstrat în formă, jucând golf în turnee pentru celebrități în scopuri caritabile, petrecând mai mult timp cu familia sa, Chicago, si promovându-și propia linie de îmbracăminte și mergînd cu motocicleta.[73] Din 2004, Jordan a deținut Michael Jordan Motorsports, o echipă de motociclișt profesioniști pe circuit închis, care a concurat cu două Suzuki în prima clasă la Superbike consacrată de American Motorcyclist Association.[74] Jordan și soția sa de atunci au donat 5 milioane de dolari liceului Hales Franciscan din Chicago în anul 2006 și Jordan brand a făcut o donație către Habitat for Humanity și către o ramură a clubului Boys & Girls Clubs of America din Louisiana[75]. Pe 15 iunie 2006 Jordan a cumpărat un număr mic de acțuni la echipa Charlotte Bobcats făcând-ul să devină al doilea deținător de acțiuni în spatele acelui care deține grupul majoritar de acțiuni Robert L. Johnson. Ca parte din cotract Jordan a fost numit „meneger membru al operațiunilor de basket” cu control total peste partea de basket. În ciuda succesului anterior ca girant, a facut o încercare pentru a nu fii inclus în campania de marketing.[76] În februarie 2010 Jordan caută să obțină majoritatea acțiunilor de la Bobcats. În decursul lui februarie, a ieșit la iveală că, contra candidații pentru deținerea echipei au fost Jordan și fostul preșetinte al echipei Houston Rockets, George Postolos. În 27 februarie, Bobcats anunță că Johnson a ajuns la un acord cu Jordan și grupul său, MJ Basketball Holdings, ca să cumpere echipa, așteptând răspunsul NBA. În 17 martie, conducătorii NBA au aprobat în unanimitate cererea lui Jordan, făcând-ul primul fost jucător de NBA să devină principalul deținător al unei franceze din ligă.[77]
[modificare]
Profilul de jucător

Jordan a fost un aruncător specializat al echipei care a fost capabil să joace și pozița numarul 3(poziția pe care a jucat-o în cea de a doua întoarcere la Washington Wizards ). De-a lungul carierei sale Jordan a fost cunoscut pentru apucătura sa puternică. El a decis numeroase jocuri cu scheme în ultima secundă și a activat la un nivel ridicat chiar și în jocuri cu circumstanțe potrivnice. Spiritul său conpetitiv era vizibil în vorbirea sa murdară și bine cunoscuta etică a muncii.[78][79] Jordan a avut o ofensivă versatilă de joc. Era capabil să patrundă agresiv înspre coș și să fie faultat de catre agresorii săi de foarte multe ori, ale sale 8,772 aruncări libere încercate sunt pe locul 9 în toate timpurile.[80] Pe măsură ce cariera sa a progresat Jordan și-a dezvoltat de asemenea abilitatea de a-și imobiliza adversarii si a marca cu aruncarea prin evitare personaizată, folosindu-și abilitatea de a se îndeparta de la conform lui Hubie Brown, această singura mișcare l-a facut aproape de neoprit. În potriva criticilor media ca fiind un jucător egoist la începutul carierei, cele 5,3[11] pase decisive ale lui Jordan pe meci de asemenea indicau dorința de a-și implica coechipierii.[81] În anii de mai târziu NBA a scurtat distanță liniei de 3 puncte la 22 feet care s-a potrivit cu perimetrul eztins de aruncare a lui Jordan făcândul o amenințare și de la distanță, aruncarea sa de 3 puncte s-a dezvoltat de la o valoare scăzută de 9/25, în anul său de novice,într-o valuare stelară de 111/260 în sezonul 1995-96,[11] pentru o eztremă jordan a fost de asemenea un bun recuperator.[11] În 1988, Jordan a primit premiul NBA pentru cea mai bună defensivă a anului și adevenit primul jucător NBA care a câștigat atât premiul pentru defensivă cât și un premiu pentru cel mai valoros jucător (egalat de către Hakeem Olajuwon, David Robinson, și Kevin Garnett, Olajuwon este singurul jucător pe lângă Jordan care a câștigat ambele premii în aceleași sezon). În plus a doborât recorduri la blocaje și combinând această abilitate cu abilitatea as de a fura mingile devenind un jucător de defensivă. Cu cele 2,514 interceptări este pe locul doi la această categorie după John Stockton, cu interceptarile sale. Jerry West spunea foarte des că este mai interesant de parte de defensivă alui jordan decat de partea sa de ofensivă.[82]
[modificare]
Moștenirea

Talentul lui Jordan la baschet a fost clar încă din sezonul lui de rookie.[14][16] În primul său joc în Madison Square Garden împotriva celor de la New York Knicks, Jordan a fost primit cu aplauze,[16] o raritate pentru un jucător advers. După Jordan a marcat 63 de puncte împotriva celor de la Celtics, un record pentru playoff, făcândul pe Larry Bird să declare că ”Dumnezeu deghizat ca Michael Jordan”.[22] Mulți dintre jucători contemporani cu Jordan au spus că acesta este cel mai bun jucător din toate timpurile.[83]Un sondaj ESPN de jurnaliști și alte figuri din sport îl plasează pe Jordan ca fiind cel mai mare atlet al secolului 20 deasupra unora precum Babe Ruth sau Muhammad Ali. In plus Associated Press la votat ca fiind jucătorul de baschet al secolului 20. Jordan a apărut de asemenea de 49 de ori pe coperta revistei Sports Illustrated in 1996 la a 50-a aniversare Jordan a fost numit cel mai mare atlet al ultimilor 50 de ani. Capacitatea lui Jordan în a sări în înălțime,subliniat și in slamuri la concursurile din 1987 si 1988,el este modelul unuor generații de jucători tineri precum LeBron James sau Dwyne Wade. În plus de fiecare dată când un nou rookie promițător intra in NBA comentatori îl catalogau ca fiind”urmatorul Jordan”,jucători precum Anfernee"Penny" Hardaway, Grant Hill, Kobe Bryant, LeBron James, Vince Carter, și Dweyne Wade. Deși Jordan a făcut și alte sporturi,el a dus la o pupularizare foarte mare a jocului în America.Raitingurile pe care le făcea el la fecare joc au început să scadă o dată cu plecarea sa din NBA.În august 2009 Hall of Fame-ul baschetului American din Springfield, Massachusetts, a deschis o expozitie care contine elemente din cariera lui Michael Jordan atât ca jucător în NBA cat și la colegiu. Expoziția are de asemenea și o mănușă de baseball care semnifica Scurta lui cariera in acest sport.El a intrat in Hall of Fame in luna septembrie 2009 împreună cu colegii lui de la Bulls Scottie Pippen, Dennis Rodman, Charles Oakley, Ron Harper, Steve Kerr și Toni Kukoc.
[modificare]
Viața personală

Michael Jordan în 2006

Este al patrulea dintre cei 5 copii. El a avut doi frați mai mari, Larry Jordan și James R. Jordan, Jr., o soră mai mare Deloris și o soră mai mică, Roslyn. Fratele său James s-a retras în 2006 ca și sergent comandant major al 35th Signal Brigade din XVIII Airborne Corps în Armata de uscat a Statelor Unite ale Americii[84]. S-a căsătorit cu Juanita Vanoy, în septembrie 1989, și au avut doi băieți Jeffrey Michael and Marcus James și o fetiță Jsmine. Jordan și Vanoy au depus actele pentru divorț în 4 ianuarie 2002 invocând diferențe ireconciliabile, dar re conciliabile puțin după. Au divorțat iarăși , obținând o decizie finală de dizolvare a mariajului în 29 decembrie 2006, comentând ca decizia afost „mutuală și amicală”.[85][86]. S-a zvonit că Juanita a primit 168 de milioan de dolari ca și înțelegere făcând ce amai mare înțelegere de divorț din istorie la momentul anunțlui public [87] Pe 21 iulie 2006 Cook County, Illinois judecătorul a determinat că Jordan nu-i datoreazăfostei sale iubite Karla Knafel 5 milioane de dolari,[88] Jordan i-a plătit 250 de dolari ca să rămână în tăcere și a fot de acord să nu-i depună un proces de paternitate după ce Knafel a aflat că e însărcinată în 1991. Testul DNA a arătat că Jordan nu era tatăl copilului [88]. În cepând din 2007 Jordan a locuit în Highland Park, Illinois[85] și ambii săi copi au mers la Loyola Academy, un liceu romano-catolic privat localizat în Wilmette, Illinois. Jeffrey a absolvit ca și membru al clasei din 2007 și a jucat primul său meci de basket în colegiu în 11 noiembrie 2007 pentru University of Illinois. După două sezoane Jeffrey a părăsit echipa de basket din Ilionis în 2009. Mai târziu s-a re întors la echipă pentru un al treilea sezon, atunci a primit o aprobare de transfer la University of Central Florida, unde Marcus era deja[89]. Marcus s-a transferaz la Whitney Young High School după al doilea an de liceu și a absolvit în 2009. În decembrie 2010 Charlotte Observer a raportat că Jotdan a cumpărat și combinat primele apartamente de lux la The Trust o clădire de apartamente de lux în Charlotte, North Carolina
[modificare]
Media

Jordan este unul dintre cele mai marchetizate figuri sportive din istorie. Afost purtătorul de cuvânt pentru firme ca: Nike, Inc., Coca-Cola, Chevrolet, Gaterade, McDonald's, Ball Park Franks, Razovac, Wheaties, Hanes, and MCI[90]. Jordan a avut un cotract mai lung cu Gatorade, apărând în peste 20 de reclame „Like Mike” în care un cântec era cântat de copii care visau să fie ca Jordan[90][91]. Nike a creat un pantof pentru el, numită „Air Jordan”. Una dintre cele mai faimoase reclame ale lui Jordan pentru papuc il include pe Spike Lee jucând rolul lui Mars Blackmon. În reclamă Lee „Blackmon”, încercă să găsească sursa pentru abillitățile lui Jordan și este convins că ”trebuie să fie pantoful”.[90] Agitația și cererea ridicată de papuci a adus pe neaștepte furturi de papuci în care oamenii erau furați de papuci lor. Treptat Nike a separat linia Jordan într-o linie separată numită Jordan Brand. Compania afișează o listă impresionantăde atleți și celebrități ca și purtători. Brand-ul de asemenea a sposorizat programe sportive în colegii precum cele de la North Carolina, Cincinnati, Cal, St. John's, Georgetown, și North Carolina A&T. Jordan de asemenea a fost asociat cu personajele din desnele Looney Tunnes. O reclamă de la nike difuzată în anul 1993 în cadrul Super bowl-ului îl reprezintă și pe Bugs Bunny jucând basket împotriva unui grup de marțieni[92]. Comercialul de la Super Bowl a fost o sursă de inspirație în anul 1996 pentru filmul de acțune și animație Space Jam în care era Jordan și Bugs Bunny într-o poveste fictivă de-a lungul primei sale retrageri.[93] Pe urmă apar amândoi în mai multe reclame pentru MCI.[93] Primul venit anula a lui Jordan este estimat a fii peste 40 de milioane de dolari. În plus atunci când puterea lui Jordan la casele de bilete a fost la ce amai mare cotă, Bulls în mod regulat vindeau bilete le la fiecare joc , fie că era acasăsau în deplasare. Datorită acestui fapt Jordan a stabilit recorduri datorită salariului său de jucător, prin semnarea contractelor anuale de 30 de milioane de dolari pe sezon. Un studiu academic a constatat ca Jordan după prima sa rentoarcere în NBA a rezultat într-o creștere a pieței clienților săi. Cele mai multe din aprobările pentru oferte, inclusiv primul acord de la Nike , au fost intermediate de agntul său David Falk. Jordan a spus despre Falk că „este cel mai bun la meseria sa”, și din punct de vedere al marketing-ului este bun. El este cel care a venit cu conceptul de „Air Jordan”[94]. În iunie 2010, Jordan a fost calsat pe locul 20 de către Forbes Magazine ca fiin cea mai puternică celebritate din lume du 55 de milioane de dolari strânși între iunie 2009 și iunie 2010. Conform articolului din Forbes Magazine, Jordan Brand, produce 1 miliard de dolari în vânzările pentru nike[95].
[modificare]
Onoruri și premii

Michael Jordan şi Dean Smith la Universitatea din North Carolina la Chapel Hill

Jordan are numeroase premii și a doborât multe recrduri pe parcursul carierei sale. Urmatoarele sunt câteva din realizările sale:[1][96][97]
Admis în Memorial Basketball Hall of Fame din 2009
De 3 ori liderul la minute jucate
14 selecții în NBA
11 selecții în All NBA
9 selecții în prima echipă defensivă
2 ori campion la concursul de Slam Dunk-1987, 1988
Bobocul anului în ACC-1984–85
jucătorul defensiv al anului în NBA-1987–88
10 tituluri de cel mai bun marcator
3 ori liderul la intercepti
2 medalii olimpice de aur-1984, 1992
De 6 ori campion NBA
De 6 ori cel mai valoros jucator din finalele NBA
De 5 ori cel mai valoros jucator din NBA
Bobocul anului-1984–85
Sports Illustrated Sportivul anului-1991
Ales în Hall of Fame pentru Carolina de Nord
Clasat perimul de către ESPN în topul celor 100 de atleți din secolul 20
Clasta primul de către SLAM Magazine în topul celor mai buni 50 de jucători
Michael Jordan

Jeffrey Michael Jordan (născut la 17 februarie 1963) este un fost jucător profesionist american de baschet și om de afaceri. Biografia lui pe site-ul National Basketball Association (NBA) se afirmă: "prin aclamare, Michael Jordan este cel mai mare jucător de baschet al tuturor timpurilor." [necesită citare] Jordan a fost unul dintre cei mai bine comercializați sportivi ai generației sale[necesită citare], și a fost un factor decisiv în popularizarea NBA în întreaga lume în jurul anilor 1980 și 1990. Considerat cel mai bun baschetbalist al tuturor timpurilor, Michael Jordan a avut un cuvânt greu de spus în vederea popularizării NBA (National Basketball Association), mai ales prin prestațiile sale din anii '80 și '90. După o carieră începută la Universitatea din Carolina De Nord, Jordan a ales în 1984 să joace pentru Chicago Bulls. Într-un timp foarte scurt a devenit unul dintre starurile Ligii Americane de Baschet, încântând fanii cu prestațiile sale. Abilitățile magnifice de a înscrie slam dunk-uri de la linia de fault la concursurile de acest gen, i-au adus supranumele de "Air Jordan" sau "His Airness". De asemenea a câștigat și titlul de cel mai bun jucător defensiv din NBA.

Între anii 1991 și 1993, Michael Jordan a câștigat toate cele trei titluri ale NBA, cu echipa la care s-a și consacrat, Chicago. Surpriza a venit însă în Octombrie 1993, când Michael Jordan a anunțat că se va retrage din baschet pentru a urma o carieră în ... baseball. Cu toate acestea jucătorul celor de la Bulls nu a putut sta departe de NBA și a revenit pe teren în anul 1995, conducându-și echipa către câștigarea altor trei campionate (1996, 1997 și 1998). Cu Michael Jordan în teren, Chicago Bulls a realizat și un nou record al NBA, câștigând toate cele 72 de meciuri, din tot atâtea posibile, în sezonul 1995-1996. În anul 1999, Jordan s-a retras pentru a doua oară din baschetul profesionist, dar și de această dată s-a reîntors, pentru încă două sezoane, sub culorile celor de la Washington Wizards (2001-2003).

După 19 ani de carieră, vitrina cu trofee a lui "Air Jordan" conține titluri precum 5 premii NBA MVP (Most Valuable Player), 10 apariții în prima echipă a NBA, 9 apariții în cea mai bună echipă defensivă a NBA-ului, 14 apariții All-Star Game, 10 titluri pentru cel mai bun marcator, 3 titluri de REBOUND (Recuperare), și trofeul anului 1988 de cel mai bun apărător din NBA. Mai deține și recordul pentru cea mai mare medie de puncte marcate pe meci (30.1/meci), precum și cel de cea mai mare medie a punctelor marcate pe meci în play off (33.4/meci).Deține și recordul pentru cea mai înaltă săritură din baschet,108cm. În 1999 postul de televiziune sportivă ESPN l-a declarat cel mai bun sportiv al secolului 20, iar pe lista celor de la Associated Press ocupă locul secund, după Babe Ruth.

Jordan este cunoscut și pentru echipamentele sportive care îi poartă numele. Introduși pe piață în anul 1985, adidașii Nike Air Jordan sunt recunoscuți și astăzi și încă sunt ceruți în magazinele de specialitate. Anul 1996 a însemnat și debutul actoricesc al jucătorului, acesta având un rol principal în comedia animată "Space Jam", alături de...Bugs Bunny. în prezent Jordan este unul dintre proprietarii și managerii

Ronaldinho

Ronaldo de Assis Moreira (născut la 21 martie 1980 în Porto Alegre), cunoscut ca Ronaldinho sau Ronaldinho Gaúcho,[1] este un jucător de fotbal brazilian care joacă pentru echipa din țara sa natală Flamengo și pentru echipa națională a Braziliei.
Ronaldinho în portugheză înseamnă „Ronaldo cel mic” este cunoscut în Brazilia dupa porecla „Gaúcho” pentru a-l deosebi de Ronaldo, care deja era denumit „Ronaldinho” în Brazilia. Ronaldo și-a păstrat primul nume după mutarea în Europa, permțându-i astfel lui Ronaldinho să renunțe la „Gaúcho” și să rămână simplu Ronaldinho.
A mai jucat la Paris Saint-Germain, FC Barcelona cu care a câștigat primul trofeu UEFA Champions League în 2006 și la AC Milan. A devenit cetățean spaniol în ianuarie 2007.
Biografia si viata personala
Ronaldinho s-a nǎscut în Porto Alegre, capitala statului Brazilian Rio Grande do Sul. Mama lui, Dona Miguelina, este o fostă vânzătoare care s-a pregătit să devină asistentă medicală. Tatăl lui, João, a fost un lucrător naval dar si fotbalist la o echipă locală Esporte Clube Cruzeiro ( a nu se confunda cu Cruzeiro EC).[2]A suferit un atac de cord fatal în piscina familiei atunci când Ronaldinho avea opt ani. După ce fratele său mai mare Roberto a semnat un contract cu Grêmio, familia s-a mutat într-un cartier mai bogat al Porto Alegre, care a fost un cadou de la club pentru a-l convinge pe fratele său să rămână. Cariera lui Roberto a încetat foarte repede din cauza unei accidentări.
Calitățile lui Ronaldinho au înflorit de la o vârstă fragedă el fiind poreclit Ronaldinho deoarece adesea el era cel mai mic și cel mai tânăr jucător în meciurile de tineret ale clubului.[3] El a dezvoltat un interes pentru futsal și fotbal pe plajǎ care mai târziu s-a extins la fotbalul organizat. Prima oară când a intrat intrat în contact cu presa a fost la vârsta de treisprezece ani când a marchat 23 de goluri într-o victorie 23-0 împotriva unei echipe locale. [4]Ronaldinho a fost descoperit ca fiind o stea în ascensiune la Campionatul Mondial de Tineret U-17 desfășurat în Egipt când a marcat două goluri din penalty.[5][6]
Astăzi, fratele lui, Roberto îi este manager, sora lui, Deisi fiind cea care se ocupă de relația cu presa.[7][8] Ronaldinho a devenit tată pe 25 Februarie 2005 când o dansatoare Braziliancă Janaína Mendes a dat naștere fiului lor, care a fost numit João după tatăl său.[9]
Cariera de club
Cariera lui Ronaldinho a început cu echipa de tineret a lui Grêmio, sub conducerea lui Liam Higgins. Și-a făcut debutul ca profesionist în timpul Copa Libertadores în anul 1998.[10] În 2001, Arsenal și-a exprimat interesul pentru el, dar totul a căzut atunci când nu a putut obține un permis de muncă în Marea Britanie.[11]El a luat în considerare să joace ca împrumutat în Prima Liga Scoțiană la clubul St. Mirren, dar nici asta nu s-a mai întâmplat deoarece el a fost implicat într-un scandal fals al pașapoartelor în Brazilia.[12]În 2001, Ronaldinho a semnat un contract pe cinci ani cu gruparea francezǎ Paris Saint-Germain.
În timpul sezonului 2000-2001, Luis Fernández, managerul echipei Paris Saint-Germain s-a plâns că Ronaldinho era mai mult preocupat de viața nocturnă pariziană decât de fotbal, iar vacanțele sale în Brazilia se prelungeau întotdeuna peste program.[10] În 2003, la mai puțin de doi ani după ce s-a transferat la PSG, el a spus foarte clar că vrea să plece deoarece echipa nu se calificase în nici o competiție europeană.
                                                               FC Barcelona
În primă instanță, președintele Barcelonei Juan Laporta a promis că îl va aduce la club pe David Beckham, dar în urma transferului său la Real Madrid, Barcelona a intrat în cursă pentru transferul lui Ronaldinho alături de Manchester United câștigând semnătura lui. Și-a făcut debutul pentru club într-un meci amical împotriva lui AC Milan în Washington DC pe RFK Stadium, înscriind un gol în victoria cu 2-0. După ce a suferit o accidentare în a doua parte a campionatului, el s-a reîntors în a doua parte ajutând-o pe Barcelona să termine a doua în campionat.
Ronaldinho a câștigat primul titlu în campionatul spaniol în sezonul 2005-2006, și a fost numit Jucătorul anului pe 20 decembrie 2004. În 2005, Ronaldinho a primit a doua oară trofeul FIFA World Player of the Year, învingându-l pe Frank Lampard jucătorul lui Chelsea, dar și pe colegul său de la Barcelona Samuel Eto'o. Pe 8 martie 2005, Barcelona a fost eliminată din UEFA Champions League de Chelsea în prima rundă eliminatorie, Ronaldinho a înscriind două goluri în meciul pierdut cu 4-2.[13]
Cu contractul său care expira în 2008, i-a fost făcută o ofertă de prelungire până în 2014 [14], dar a refuzat-o. În Septembrie 2005, și-a prelungit contractul pe doi ani cu o clauză de reziliere de 85 de milioane de lire.
Ronaldinho cu Frank Rijkaard la Centrul Spațial Johnson,NASA.
La finalul sezonului 2004-2005, a început să acumuleze o mulțime de trofee personale. A câștigat trofeul inagural Jucătorul anului în sezonul 2005, pe lângă faptul că a fost inclus în echipa anului și că a fost numit jucătorul european al anului. În același an a adăugat la colecția sa trofeul Jucătorul anului cu 956 de puncte, cu mai mult de triplu (306) față de următorul clasat Frank Lampard. Pe 19 noiembrie a înscris de două ori în meciul câștigat de Barcelona în El Clásico cu Real Madrid. După ce a închis meciul cu al doilea gol el a primit aplauze de la fanii lui Real Madrid.
Ronaldinho a fost ales pentru al treilea an la rând in echipa UEFA a anului în ianuarie 2006, el contribuind cu un gol la eliminarea echipei portugheze Benfica din sferturile de finala ale UEFA Champion League, în victoria cu 2-0 de acasă. După ce au trecut de Milan în semifinale ei au ajuns să joace finala UEFA Champions League câștigând-o pe 17 mai 2006 învingând echipa engleză Arsenal cu 2-1. Două săptămâni mai devreme Barcelona a câștigat al doilea titlu consecutiv în La liga cu o victorie 1-0 în fața Celta Vigo, oferindu-i lui Ronaldinho prima dublă din carieră. A terminat sezonul cu 26 de goluri înscrise în toate competiṭiile fiind numit jucătorul Champions League al anului.
Pe 25 noiembrie 2006, Ronaldinho a înscris al 15-lea gol al carierei în campionat împotriva echipei Villarreal, mai târziu înscriind un gol din foarfecă. El a spus presei că golul înscris mai târziu a fost un gol pe care visa să îl înscrie încă din copilărie.[16] El a înscris o dată și a dat alte două pase de gol în victoria cu 4-0 în fața echipei mexicane Club América, pe 14 decembrie, dar Barcelona a fost învinsă în finală cu 1-0 de gruparea braziliană Internacional.[17]Ronaldinho a primit trofeul Balonul de bronz al competiției.
În următoarea zi Ronaldinho a terminat al treilea în cursa pentru jucătorul anului 2006 FIFA după Fabio Cannavaro și Zinédine Zidane.[18] Ronaldinho a fost inclus în echipa UEFA a anului pentru a treia oară la rând în ianuarie 2007, primind cele mai multe voturi peste 290.000.[19]A fost forțat sǎ lipsească de la un meci de caritate pe 13 Martie din cauza unei accidentări care a suferit-o în timpul meciului cu Real Madrid încheiat la egalitate 3-3.[20][21]
Ronaldinho jucând pentru Milan
A jucat al 200 lea meci al carierei pentru Barcelona într-un meci din campionat împotriva Osasunei pe 3 Februarie 2008. Oricum, în sezonul 07-08 pe total a fost stricată de accidentări, și o ruptură de mușchi care i-a încheiat sezonul prematur.[22] On 19 May, Laporta stated that Ronaldinho needed a "new challenge," claiming that he needed a new club if he were to revive his career.[23] Propietarul echipei Manchester City Thaksin Shinawatra a confirmat pe 6 iunie că este interesat să îl cumpere.[24]
Ronaldihno și colegul său de la Barcelona Lionel Messi au strâns fiecare câte o echipă cu care au jucat un meci demonstrativ antirasism în Venezuela pe 28 iunie, care s-a încheiat egal 7-7. Ronaldinho a încheiat meciul cu o două goluri marchate si două pase de gol în ceea ce avea să fie ultimul meci în tricoul Barcelonei.[25]
Milan
Ronaldinho a refuzat o ofertă de 25,5 de milioane de lire de la Manchester City[26]pentru a se alătura grupării italiene AC Milan semnând un contract pe 3 ani după ce a fost cumpărat cu 21 milioane de euro de la Barcelona.[27]Cu numărul 10 ocupat deja de colegul Clarence Seedorf, a ales 80 ca număr pe tricou pentru ca 1980 era anul în care s-a născut. Ronaldinho a înscris primul gol pentru Milan în derbiul Milanului întro victorie 1-0 împotriva echipei Internazionale pe 28 Septembrie 2008, apoi a înscris prima dublă din campionat împotriva Sampdoriei pe 19 octombrie 2008. Apoi a înscris golul victoriei în minutul 93 în meciul cu Braga în Cupa UEFA într-un meci din grupă pe 6 noiembrie.
A terminat primul sezon la Milan cu 10 goluri marcate în 32 de meciuri jucate în toate competițiile. După un început bun de sezon, Ronaldinho se lupta cu forma fizică precară, el fiind de multe ori introdus în teren pe finalul meciurilor pentru a încheia un sezon dezamăgitor pentru prima Milan.
Al doilea sezon nu a început chiar așa bine, deși a fost titular în aproape toate meciurile înainte de a se găsi din nou pe banca de rezerve. După o vreme Ronaldinho și-a redescoperit forma și a fost fără îndoială cel mai bun jucător al celor de la Milan în acest sezon. Și-a schimbat postul în teren din mijlocaș ofensiv devenind mijlocaș de bandă stânga, o poziție mult mai familiară lui.
Pe 10 ianuarie 2010, Ronaldinho a marcat două goluri într-un meci cu Juventus, asigurând o victorie cu 3-0 pentru Rossoneri. În următorul meci împotriva celor de la Siena pe 17 ianuarie 2010, Ronaldinho a marcat primul hat-trick pentru Milan.[28]
Pe 16 februarie, Ronaldinho a jucat primul meci împotriva celor de la Manchester United într-un meci de Liga Campionilor. El a marcat la începutul meciului pentru Milan. Milan a pierdut meciul cu 3-2, cu un gol de la Paul Scholes și două goluri de la Wayne Rooney.
                                                     Cariera internationala
Ronaldinho este unul dintre puținii jucători brazilieni care au trecut pe la toate nivelele de vârstă la națională. A făcut parte din prima echipă a Braziliei care a câștigat Campionatul Mondial de Tineret U-17 din 1997 în care primul gol marcat a fost din penalty împotriva Austriei în primul meci din grupă, pe care Brazilia l-a câștigat cu 7-0. Ronaldinho a terminat cu două goluri înscrise și a primit Balonul de bronz, Brazilia marchând 21 de goluri și au primit numai două.

Ronaldinho cu Preşedintele Braziliei Lula

Pentru cariera internațională anul 1999 a fost unul plin de evenimente pentru Ronaldinho. A luat parte la Campionatul Mondial de Tineret 1999, înscriind primul gol în ultimul meci al Braziliei din grupe. În 16-zecimi două goluri în prima reprizâ în victoria 4-0 împotriva Croația, și a terminat cu trei goluri după ce Brazilia a fost eliminată de Uruguay în sferturile de finală. Pe 26 iunie, cu trei zile înainte de a începe Copa America el a fost convocat pentru prima oară la echipa mare a Braziliei într-o victorie cu 3-0 in fața Letoniei și a înscris un gol în timpul campaniei victorioase a Braziliei la Copa America. După o săptămână de la Copa America el a fost chemat la Cupa Confederațiilor 1999 unde a marcat în fiecare meci în afară de finală, incluzând un hat-trick împotriva Arabiei Saudite. Ronaldinho nu a înscris în finala, pe care Brazilia a pierdut-o cu 4-3 în fața Mexicului. A câștigat Balonul de Aur al competiției fiind considerat cel mai bun jucător la fel ca și Gheata de Aur pentru cel mai bun marcator. În 2000, Ronaldinho a participat la Olimpiada de vara de la Sydney cu Braziliei U-23. Oricum Brazilia a fost eliminată în sferturi de Camerun, care mai târziu a câștigat medalia de aur. Ronaldinho a jucat de patru ori și a înscris un gol în înfrângerea cu Camerun.

Ronaldinho a participat la prima Cupă Mondială în 2002, alături de Ronaldo și Rivaldo formând o ofensivă de temut, ei făcând parte și din echipa câștigătoare a Copa America în 1999. A jucat în cinci meciuri și a marcat două goluri. Primul gol a fost marcat în meciul din faza grupelor împotriva Chinei, pe care Brazilia l-a câștigat cu 4-0. Al doilea gol a fost unul decisiv marcat în sferturi împotriva Angliei. În minutul 50 Ronaldinho a executat o lovitură liberă de la 35 de metri învingându-l pe portarul Angliei David Seaman și aducând-o pe Brazilia în avantaj 2-1. Oricum, șapte minute mai târziu, el a fost eliminat pentru un fault comis la adresa fundașului englez Danny Mills. A fost suspendat pentru semifinală, dar s-a reîntors în finala pe care Brazilia a câștigat-o cu 2-0 în fața Germaniei. Astfel Brazilia a câștigat a cincea Cupă Mondială.

Ronaldinho împotriva lui Margairaz
Următorul turneu internațional a lui Ronaldinho a fost Cupa Confederațiilor din 2003. Oricum, Ronaldinho nu a reușit să înscrie nici un gol deoarece Brazilia a jucat slab și a fost eliminată încă din faza grupelor. În anul următor, el nu a mai fost chemat la națională la Copa America în 2004 antrenorul Carlos Alberto Parreira lasând acasă vedetele și formând o echipă în mare parte din rezerve.[29]
A condus Brazilia spre a doua Cupă a Confederațiilor în 2005 și a fost numit Omul Meciului în victoria 4-1 împotriva rivalei eterne Argentina în finala de pe 29 iunie. Ronaldinho a înscris trei goluri în acest turneu la egalitate cu Cuauhtémoc Blanco în topul golgheterilor de la Cupa Confederațiilor cu nouă goluri.
Ronaldinho la Jocurile Olimpice de Vară 2008.
Ronaldinho a început toate cele cinci meciuri ale Braziliei la Campionatul Mondial de Fotbal 2006 ca parte a mult mediatizatului „careu de ași” alături de Adriano, Ronaldo și Kaká. Oricum, Brazilia a terminat cu cinci goluri marcate din partea celor patru, dezamăgind per total. Pentru Ronaldinho acesta a fost cel mai slab turneu internațional din cariera sa acesta oferind numai o pasă de gol lui Gilberto întro victorie cu 4-1 în fața Japoniei într-un meci din grupă. Acest lucru nu a contat deoarece Brazilia a fost eliminată de Franța în sferturi fiind învinsă cu 1-0, Brazilia în acel meci șutând o singură dată pe poartă.[30] La întoarcerea acasă echipa a fost aspru criticată de către fani și presă. Pe 3 iulie, la două zile după eliminarea Braziliei a fost distrusă statuia lui Ronaldinho din orașul Chapecó.[31]Statuia a fost ridicată în 2004 pentru a cinsti primul trofeu de Jucător al Anului. În aceiași zi, Ronaldinho s-a întors acasă alături de Adriano unde au țunut o petrecere la el acasă, care a fost continuată până în zori la un club de noapte. Acest lucru a tensionat și mai mult relațiile cu fanii care credeau că au fost trădați prin lipsa de efort a echipei.[32]
Pe 24 martie 2007, a marcat de două ori în victoria cu 4-0 împotriva echipei naționale de fotbal a Chile, astfel marchând primul gol de la Cupa Confederațiilor din 2005 încheind perioada fără gol.[33]Nu a fost chemat la Copa America 2007 după ce a rugat să fie învoit de la națională din cauza oboselii.[34] Pe 18 octombrie, el a fost ținut pe banca de rezerve după ce s-a întors cu întârziere în Spania după victoria Brazilie cu 5-0 într-un amical cu Ecuadorul. El cu mai mulți jucători brazilieni au petrecut până dimineața într-un club din Rio de Janeiro. Ronaldinho a plecat a doua zi de dimineață în portbagajul unei mașini pentru a evita presa.[35]Pe 7 iulie 2008, Ronaldinho a fost unul dintre jucătorii care au fost special chemați să joace la Olimpiada de vară 2008 de la Beijing.[36] Barcelona inițial nu l-a lăsat să meargă din cauza meciurilor care urmau în Champions League, dar în urma transferului la AC Milan acestuia i-a fost permis să participe la Olimpiadă.[37]Ronaldinho a înscris doar două goluri în meciul câștigat cu 5-0 în fața Noii Zeelande înainte ca Brazilia să fie eliminată din semifinale de Argentina. Brazilia a terminat turneul câștigând medalia de bronz învingând Belgia cu 3-0 în meciul pentru locul 3.În ciuda faptului că a revenit la o formă bună și a fost trecut pe lista provizorie de 30 de jucători, care a fost trimisă la FIFA pe 11 mai 2010,[38] el nu a fost trecut de antrenorul Dunga în lista finală de 23 de jucători pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2010 din Africa de Sud[39], deși el își dorea acest lucru.[40] Criticii au susținut că excluderea de jucători, cum ar fi: Ronaldinho, Alexandre Pato, Adriano și Ronaldo arată o îndepărtare de stilul de joc brazilian de atac clasic „Joga Bonito”.

Lionel Messi

Lionel Andrés Messi (n. 24 iunie 1987, Rosario) este un fotbalist argentinian care în prezent joacă pentru FC Barcelona în Primera División și în echipa națională de fotbal a Argentinei. Messi este considerat drept unul dintre cei mai buni jucători din generația sa, [2][3][4] fiind nominalizat la Jucătorul anului până la vârsta de 21 de ani. El a fost desemnat de FIFPro cât și de World Soccer Magazine "tânărul jucător al anului" timp de trei ani consecutiv în perioada 2003-2005. Stilul său de joc a atras comparații între el și legenda fotbalului Diego Maradona,[5] chiar Maradona declarându-l pe Messi succesorul său.[6]
Messi a început să joace fotbal încă de la o vârstă fragedă, potențialul său fiind foarte repede observat de Barcelona. În 2000, Messi s-a mutat cu toată familia în Europa, plecând de la Newell's Old Boys deoarece Barcelona s-a oferit să plătească tratamentul pentru deficiența hormonului de creștere (acum măsurând 1,69 m). Și-a făcut debutul în La Liga în sezonul 2004-2005, fiind cel mai tânăr jucător care a jucat și marcat un gol în campionatul Spaniei. Barcelona a câștigat titlul în sezonul de debut al lui Messi. Sezonul în care a ieșit la suprafață a fost 2006-2007: a devenit titular, a marcat un hat-trick în El Clásico și a terminat cu 14 goluri în 26 de meciuri de campionat. Cel mai de succes sezon a fost 2008-2009, când Messi a marcat 38 de goluri având un rol principal în câștigarea trofeelor obținute de catalani: Liga Campionilor, Campionatul și Cupa Spaniei.
Messi a fost golgheterul Campionatului mondial de tineret din 2005 marcând două goluri chiar în finală. La scurt timp după, a devenit un membru cu drepturi depline la prima reprezentativă. În 2006 el a devenit cel mai tânăr jucător care a evoluat la Campionatul Mondial, și a câștigat medalia de argint la Copa América în anul următor. La Olimpiada din Beijing el a câștigat primul trofeu cu naționala mare, medalia de aur cu Echipa olimpică de fotbal a Argentinei.
În 2009 și în 2010 a primit premiul Balonul de Aur pentru cel mai bun fotbalist al anului[7].
Biogrefie
Messi s-a născut pe 24 iunie 1987 în Rosario, Argentina. Tatăl său, Jorge Messi lucra într-o fabrică, iar mama sa, Celia (născută Cuccitini) era menajeră cu jumătate de normă.[8][9] El are doi frați mai mari, Rodrigo și Matias, dar și o soră, Maria Sol.[10] La vârsta de cinci ani, Messi a început să joace pentru Grandiolli, un club din local antrenat de tatăl său Jorge.[11] În 1995, Messi s-a mutat la Newell's Old Boys, echipă care se afla în orașul său, Rosario.[11] La 11 ani a fost diagnosticat ca având un deficit de hormon de creștere.[12]River Plate s-a arătat interesat de el dar nu avea bani pentru a-i plăti tratamentul de 900 de dolari pe lună.[9] Carles Rexach, directorul sportiv al Barcelonei a aflat despre talentul lui Messi și astfel l-a adus pe jucător în probe la clubul catalan,[9] după care Barcelona a semnat cu el văzând cât de bine joacă, oferindu-se să îi plătească tratamentul medical dacă vrea să se mute în Spania. Familia lui s-a mutat în Europa, iar el a ajuns în echipa de tineret a clubului.
Fc Barcelona
Sezonul 2006-2007
Messi cu puţin timp inainte de înscrierea unui gol împotriva lui Getafe
Messi s-a impus ca titular având evoluții bune împotriva lui Chelsea și Real Madrid.[22] Pe 12 noiembrie, în meciul cu Real Zaragoza, Messi a suferit o ruptură a metatarsienelor care l-a ținut în afara gazonului trei luni.[23][24] Messi s-a recuperat în Argentina și s-a întors pe teren în meciul cu Real Zaragoza pe 11 februarie,[25]când a intrat în a doua repriză. Frank Rijkaard a avut grijă de recuperarea sa introducându-l pe teren din ce în ce mai mult. O lună mai târziu de la întoarcerea sa pe teren, el a jucat un meci întreg de campionat. A evoluat în El Clásico, derbiul cu Real Madrid, fiind în formă maximă și reușind să înscrie un hat-trick, ultimul gol marcându-l în prelungiri. Scorul final a fost 3-3.[26] El a fost primul jucător de la Iván Zamorano (a jucat pentru Real Madrid în sezonul 1994-95)[27]și primul jucător al Barcelonei de la Romário (sezonul 1993-94) care a marcat un hat-trick în El Clásico. Messi este și cel mai tânăr jucător care a înscris în acest meci. Pe finalul sezonului el a început să înscrie mai des din cele 14 goluri, 11 au fost înscrise în ultimele 13 etape.[28]
Messi a dovedit că nu i se spunea pe degeaba „noul Maradona” el marcând un gol asemănător cu golul fabulos înscris de Maradona.[29] Pe 18 aprilie 2007 el a înscris două goluri în semifinala din Copa del Rey împotriva lui Getafe, unul dintre ele fiind foarte asemănător de cel marcat la Mondialul din 1986 de Maradona.[30] Comparația cu marele jucător argentinian a explodat, presa spaniolă numindu-l „Messidona”.[31] El a alergat cam aceeași distanță (62 m), a driblat același număr de jucători (șase, incluzând portarul), înscriind din aceiași poziție, și a fugit la locul de executare a cornerului exact cum a făcut Maradona cu 21 de ani mai înainte în Mexic.[29] In a press conference after the game, Messi's team-mate Deco said: "There's no other like Leo."[32] Împotriva lui Espanyol, Messi a înscris un gol asemănător cu cel din sferturile de finală ale aceleiași Cupe Mondiale marcat de Maradona împotriva Angliei cu mâna, el fiind supranumit „mâna lui Dumnezeu”. Messi a sărit împingând mingea în poartă pe lângă portarul lui Espanyol Carlos Kameni.[33] În ciuda protestelor celor de la Espanyol și a reluărilor care arătau că golul a fost marcat cu mâna, el a fost contabilizat.
Sezonul 2007-2008
Messi a ajutat-o pe Barca să o învingă pe Sevilla cu 2-0 pe 22 septembrie 2007
În timpul sezonului 2007-2008, Messi a înscris cinci goluri într-o săptămână conducând-o pe Barca între primele patru din La Liga. El a înscris două goluri împotriva lui FC Sevilla pe 22 septembrie.[34] Cu câteva zile mai înainte el a înscris în meciul din Champions League când au învins pe Olympique Lyonnais cu 3-0 acasă,[35] și apoi pe 26 septembrie când Messi a înscris alte două goluri împotriva lui Real Zaragoza în victoria cu 4-1.[36]
El a fost nominalizat la premiul FIFPro al Organizației Jucătorilor Profesioniști din lume, la categoria atacanți.[37] Într-un sondaj recent făcut de ziarul spaniol Marca a fost votat de 77% din oameni ca fiind cel mai bun jucător din lume.[38] Jurnaliștii de la ziarele principale din Barcelona El Mundo Deportivo și Sport au declarat că Balonul de aur trebuia acordat lui Leo Messi, un punct de vedere susținut de Franz Beckenbauer și Johan Cruyff.[39] Mai multe personalități din fotbal cum ar fi:Ronaldinho, Samuel Eto'o, Frank Rijkaard, Víctor Fernández, Bernd Schuster, Guti, Raúl, Gianluca Zambrotta, Francesco Totti, Antonio Cassano, Alfredo di Stéfano, Diego Maradona și Pelé au declarat la un moment dat că îl consideră pe Messi ca fiind unul din cei mai buni jucători din lume.[40][41]
Pe 27 februarie, Messi a jucat al 100 lea meci oficial pentru Barça împotriva Valenciei.[42]
Messi a fost ținut în afara terenului timp de șase săptămâni din cauza unei rupturi de mușchi la coapsa stângă, suferită în timpul unui meci din Champions League împotriva lui Celtic. Era a treia oară în patru sezoane când Messi suferea acest tip de accidentare.[43]
Sezonul 2008-2009
Messi într-un meci împotriva lui Deportivo de La Coruña
Cu plecarea lui Ronaldinho de la club, Messi a moștenit tricoul cu numărul 10.[44] Pe 1 octombrie 2008, într-un meci din Champions League împotriva lui Șahtior Donețk, Messi a înscris două goluri după ce a intrat în locul lui Thierry Henry în ultimele șapte minute, întorcând scorul de la 0-1 la 2-1.[45] În următorul meci din campionat împotriva lui Atlético Madrid un meci considerat ca fiind un duel între Messi și bunul prieten Sergio Agüero,[46] Messi a înscris un gol dintro lovitură liberă și a dat o pasă de gol, Barcelona câștigând partida cu 6-1.[47] Messi a marcat din nou două goluri împotriva Sevilliei, primul gol fiind înscris din voleu, iar al doilea după ce a driblat portarul și a trimis mingea în poartă dintr-un unghi imposibil.[48] Pe 13 octombrie 2008, în timpul primului Clásico al sezonului, Messi a înscris al doilea gol în victoria 2-0 cu Real Madrid.[49] El a fost numit în 2008 Jucătorul anului cu 678 de puncte.[50]
Messi a marcat primul hat-trick pe anul 2009 într-un meci din Copa del Rey împotriva lui Atlético Madrid pe care Barcelona l-a câștigat cu 3-1.[51] Messi a marcat o dublă importantă pe 1 februarie 2009, intrând în repriza a doua și ajutând-o pe Barça să revină de la 0-1 și să câștige cu 2-1.
A contribuit decisiv la cele trei trofee câștigate de FC Barcelona în acest sezon: Liga Campionilor, Campionatul și Cupa Spaniei. A fost golgheterul Ligii Campionilor, cu nouă goluri înscrise, unul dintre ele în finala cu Manchester United.
Sezonul 2009-2010
La începutul sezonului, a contribuit la victoria Barcelonei în Supercupa Europei, meci după care antrenorul catalanilor, Josep Guardiola a declarat că Messi este probabil cel mai bun jucător pe care l-a văzut vreodată.[52]
La 18 septembrie, Messi a semnat un nou contract cu Barcelona, care se întinde până în 2016 și are o clauză de reziliere de 250 de milioane de euro. Argentinianul încasează în urma înțelegerii 9,5 milioane de euro pe an, devenind astfel cel mai bine plătit fotbalist din La Liga.[53][54] Patru zile mai târziu, pe 22 septembrie, Messi a înscris două goluri și a pasat decisiv la altul, în victoria Barçei cu 4-1 în campionat, în fața lui Racing Santander.[55] Messi a marcat primul gol în Europa în acest sezon la 29 septembrie, într-un meci câștigat de Barcelona cu 2-0, cu Dinamo Kiev.[56] În primele șapte meciuri din campionat, Messi a marcat șase goluri, al șaselea venind în disputa cu Real Zaragoza pe Camp Nou, câștigată de Barcelona cu 6-1.[57][58][59] Al șaptelea gol în sezonul intern a venit dintr-un penalti, transformat în disputa cu Mallorca, la 7 noiembrie 2009.[60][61][62]
La 1 decembrie 2009, Messi a primit Balonul de Aur pentru cel mai bun fotbalist al anului. El a stabilit un record al concursului inițiat de revista France Football, câștigând cu cel mai mare avans din istorie față de al doilea clasat, 240 de puncte. De asemenea, Messi este primul argentinian laureat cu acest trofeu[63].